Comitetul de organizare a Salonului Internaţional al Cărţii de la Milano a anunţat că scriitorul Adrian Munteanu a fost desemnat printre cei trei poeţi care vor primi în acest an Premiul Internaţional de Literatură NUX la Târgul Internaţional de Carte de la Milano, care se va desfăşura în perioada 26-29 octombrie 2012. Scriitorul Adrian Munteanu va ridica Premiul la Cariera într-o conferinţă de presă care va avea loc la Milano Linateaeroporto – Parco Esposizioni Novegro. Alături de Adrian Munteanu vor fi premiaţi poetul nord-irlandez Desmond O’Grady şi scriitorul francez Daniel Maximin.
„Invitaţia de a fi prezent ca invitat special la Salonul de Carte de la Milano, acolo unde deţin această calitate doar trei scriitori europeni, a venit pe neaşteptate şi nici acum nu mă dumiresc ce s-a întâmplat. Pardoxul este ca eu nu am texte traduse în limba italiană (cine se încumetă să traducă sonete, acolo unde ai tot felul de obligaţii metrice şi ritmice?), dar mi s-a spus că este vorba de o monitorizare din partea juriului, mai ales a uneia dintre membrele comitetului de organizare, româncă de origine, care a citit cam tot ceea ce am scris, adică cele şapte volume de sonete. Cred că şi această performanţă a mea, probabil unică în lume, a sensibilizat juriul în patria lui Petrarca.
Pentru mine este o realizare de vârf, acum, la încheierea proiectului meu sonetistic, odată cu apariţia volumui „7”, la editura Arania, şi un indiciu că drumul nu a fost greşit. Cea mai mare satisfacţie o am sesizând că textele mele ajung la public, emoţionează cititorii, îi fac să vibreze – nu o dată mi s-a spus – ca şi cum ar fi propriile lor stări interioare. Pentru un scriitor care are numai 8 ani de când scrie şi care asta îşi doreşte cu prioritate, să fie iubit de cititori şi nu de critică, prea adesea încorsetând omul şi opera lui în compartimente gândite cerebral, este idealul şi se poate gândi la mişcările viitoare, totdeauna apropiate de oameni.
Este şi o recunoaştere care poate fi tradusă în câteva concepte generale: nu te poţi desprinde de rădăcini, nu e nici firesc şi nici productiv să o faci; literatura nu începe cu tine; poezia fără emoţie nu există. Dacă vreţi, că o idee supremă, ţin foarte mult la conceptul „avangarda prin tradiţie”. Dincolo de toate, va decide TIMPUL.”, a declarat scriitorul Adrian Munteanu pentru AgenţiadeCarte.ro
SONETUL, sub forma scrisă de Adrian Munteanu se atașează inimilor.
Dovadă, aprecierile numeroase ale celor care îi sorb slovele.
Poetul ADRIAN MUNTEANU, merită această recunoaștere internațională.
Anicuța Marin
Te iubim, POETULE și ne mândrim cu tine!
Cu asemenea cititoare devenite prietene nu mai am sanse de scapare. Nu am decat sa o duc tot asa, cu energie si speranta. Multumesc de gandul bun.