spot_img

Preselecţia naţională a artiştilor români care vor participa la cea de-a VII-a ediţie a Jocurilor Francofoniei de la Nisa (Franţa), 6-15 septembrie 2013

Cea de-a VII-a ediţie a Jocurilor Francofoniei se va desfăşura în perioada 6-15 septembrie 2013 la Nisa (Franţa) şi va da ocazia celor aproximativ 3000 de tineri participanţi din 40 de ţări, să participe la competiţii culturale şi sportive de amploare, sub egida francofoniei. Jocurile Francofoniei reprezintă un moment de vârf al culturii, al diversităţii culturale şi al sportului din ţările francofone. În România, preselecţia artiştilor este organizată de MCPN şi a fost lansată începând din 12 ianuarie 2012. La cererea artiştilor interesaţi, termenul de depunere a dosarelor fost prelungit până la data de 2 aprilie 2012. Rezultatele preselecţiei vor fi anunţate pe site-ul Ministerului în cursul lunii aprilie 2012.

Competiţiile culturale se adresează artiştilor cu vârste cuprinse între 18 ani (născuţi înainte de 1 ianuarie 1995) şi maxim 35 de ani (născuţi după 1 ianuarie 1978) şi oferă artiştilor selecţionaţi oportunitatea de a-şi expune lucrările, de a se confrunta cu alţi artişti francofoni, cu alte culturi şi, totodată, de a obţine o recunoaştere internaţională a talentului lor. NU SE ACCEPTĂ CANDIDATURILE ARTIŞTILOR CARE AU PARTICIPAT DEJA LA JOCURILE FRANCOFONIEI.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional organizează preselecţia naţională a tinerilor artişti la următoarele probe:

1. Hip-hop

2. Marionete uriaşe

3. Jonglerie

4. Pictură

5. Sculptură –instalaţii

6. Cântec

7.  Poveşti şi povestitori

8.  Dans de creaţie

9.  Literatură (nuvelă)

10. Fotografie

11. Creaţie digitală

ESTE OBLIGATORIE RESPECTAREA CONDIŢIILOR DE PARTICIPARE SPECIFICE, PREZENTATE DETALIAT ÎN LINKURILE CORESPUNZĂTOARE FIECĂREI PROBE,CU SUBLINIEREA CĂ TOŢI CONCURENŢII TREBUIE SĂ AIBĂ CUNOŞTINŢE FOARTE BUNE DE LIMBA FRANCEZĂ, SCRIS ŞI VORBIT.

1. Hip-Hop : Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus dintr-un CD sau DVD care să conţină cel puţin două producţii recente pe care intenţionaţi să le prezentaţi la Jocuri, cu durată între 10-20 minute fiecare, un CV în limba franceză de maxim 2 pagini care subliniază experienţele scenice reprezentative, eventual un DVD sau CD sau orice alt document (dosar de presă, foto) semnificativ pentru demersul  artistic.

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.12-15 regulament specific

2. Marionete uriaşe : Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus dintr-un CD sau DVD conţinând un film cu o reprezentaţie de maxim 20 minute pregătită pentru Jocuri, un CV  în limba franceză de maxim 2 pagini care subliniază experienţele scenice reprezentative ale grupului, eventual un DVD/CD sau orice alt document (dosar de presă, foto) semnificativ pentru demersul dumneavoastră  artistic.

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.16-17, regulament specific.

3. Jonglerie: Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus dintr-un CD sau DVD conţinând un film cu o reprezentaţie între 5-8 minute la care participă reprezentantul sau membrii grupului,   care va fi prezentată la Jocuri, un CV în limba franceză de maxim 2 pagini care subliniază experienţele scenice reprezentative ale grupului/artistului, eventual un DVD/CD sau orice alt document (dosar de presă, foto) semnificativ pentru demersul  artistic.

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.17-19, regulament specific

4. Pictură : Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus dintr-o fotografie a unei lucrări inedite şi de factură foarte recentă pe care aţi realizat-o pentru Jocuri (menţionând dimensiunile şi greutatea, ţinând cont de dimensiunile maxime stabilite în regulamentul specific probei, detaliat mai jos), 5 fotografii ale altor lucrări, un CV în limba franceză de maxim 2 pagini care subliniază experienţa dumneavoastră, publicaţiile în care apar lucrările dumneavoastră, un dosar detaliat şi coerent pentru activitatea artistică care poate cuprinde orice alte documente reprezentative pentru demersul dumneavoastră artistic (dosar de presă, publicaţii).

Pentru a vă pregati candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p. 20-22, regulament specific.

5. SculpturăInstalaţii : Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus din fotografii, din mai multe unghiuri, ale lucrării inedite şi foarte recente pe care aţi realizat-o pentru Jocuri, dimensiunile şi greutatea lucrării (ţinând cont de dimensiunile maxime stabilite în regulamentul specific probei), 5 fotografii ale altor lucrări diferite de lucrarea pentru concurs, CV în limba franceză de maxim două pagini care subliniază experienţa dumneavoastră artistică, publicaţiile dumneavoastră sau în care apar lucrări ale dumneavoastră şi un dosar detaliat şi coerent reprezentativ pentru activitatea dumneavoastră care poate să fie însoţit de orice alte documente importante pentru demersul dumneavoastră artistic (dosar de presă, publicaţii).

Pentru a vă pregati candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei. http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12,  regulament general, p.20, 22-24, regulament specific

6. Cântec : Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus dintr-un CD care să conţină cel puţin două titluri recente pe care le veţi prezenta la Jocuri, într-un concert de maxim 25 de minute (în franceză şi/sau în limba română, conform regulamentului de mai jos), un CV în limba franceză de maxim 2 pagini care subliniază experienţa dumneavoastră scenică şi experienţele scenice reprezentative, un DVD sau CD sau orice alt document (dosar de presă, foto) semnificativ pentru demersul artistic.

Subliniem că este obligatorie afilierea dumneavoastră la o instituţie publică sau o asociaţie/fundaţie care să poate să acopere cheltuielile de producţie pentru participarea la Jocuri sau posibilitatea dumneavoastră de a obţine sponsorizări de la firme private pentru cheltuielile de producţie implicate de această participare întrucât MCPN nu are posibilităţi legale de a acoperi aceste tipuri de cheltuieli.

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.24-26, regulament specific.

7. Poveşti şi povestitori : Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus din textul unei poveşti/proze scurte/povestiri/nuvele/schiţe, etc. inedite, de 15 minute pe care o veţi prezenta la Jocuri (text care va fi transmis ulterior membrilor juriului naţional şi internaţional), un CV în limba franceză de maxim 2 pagini care subliniază experienţele dumneavoastră scenice reprezentative, un film (CD, DVD) sau orice alt document semnificativ pentru demersul artistic (dosar de presă, fotografii).

Pentru a vă pregati candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.27-28, regulament specific.

8. Dans de creaţie : Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus dintr-un CD care  să conţină un spectacol de maxim 20 de minute pe care îl veţi prezenta la jocuri, un text de explicare şi prezentare a surselor de inspiraţie, un CV în limba franceză de maxim 2 pagini care subliniază experienţa scenică a artistului/trupei, menţionează componenţa grupului şi experienţele scenice reprezentative, şi, eventual, un DVD sau CD sau orice alt document (dosar de presă, foto) semnificativ pentru demersul artistic.

Subliniem că este obligatorie afilierea dumneavoastră la o instituţie publică sau o asociaţie/fundaţie care să poate să acopere cheltuielile de producţie pentru participarea la Jocuri sau posibilitatea dumneavoastră de a obţine sponsorizări de la firme private pentru cheltuielile de producţie implicate de această participare întrucât MCPN nu are posibilitatea legală de a acoperi aceste tipuri de cheltuieli.

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.29-30, regulament specific.

9. Literatură (Nuvelă): Dosarul dumneavoastră de candidatură va fi compus din textul în limba franceză inedit al nuvelei pe care intenţionaţi să o prezentaţi la Jocuri (15 000 semne, conform condiţiilor cuprinse în regulamentul competiţiei Literatură de mai jos), un CV în limba franceză de maxim 2 pagini şi o Notă care să pună în valoare şi să explice parcursul dumneavoastră literar şi natura operei dumneavoastre literare, precum şi, eventual, orice document semnificativ pentru demersul şi experienţa dumneavoastră literară.

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei. http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.31-32 regulament specific

10. Fotografie: Dosarul dumneavoastră de candidatură va cuprinde 4 fotografii de artă inedite realizate pentru jocuri cu dimensiuni de maxim 80 cm x 80 cm şi un format minim de 50 cm x 50 cm, conform condiţiilor din regulamentul competiţiei Fotografie de mai jos, alte 5 fotografii semnificative din portofoliul dumneavoastră, un CV în limba franceză de maxim 2 pagini şi un dosar care să explice parcursul dumneavoastră artistic, precum şi orice alt document semnificativ (dosar de presă, foto, publicaţii).

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.33-35 regulament specific

11. Creaţie digitală: Dosarul dumneavoastră de candidatură va cuprinde un CD sau DVD cu creaţii recente, realizate în ultimele 24 de luni, dintre care una concepută special pentru Jocuri, pe tema „Les droits de l’homme, la paix et la démocratie”, un CV în limba franceză de maxim 2 pagini şi, eventual, un dosar care să explice parcursul dumneavoastră artistic, precum şi/sau orice alt document reprezentativ (dosar de presă, foto, publicaţii)

Pentru a vă pregăti candidatura, citiţi cu atenţie regulamentul specific probei.http://www.jeux.francophonie.org/IMG/pdf/Reglementation.pdf, p.4-12, regulament general, p.72-75, regulament specific

DOSARELE SE TRIMIT PRIN POŞTĂ LA ADRESA: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Bulevardul Unirii nr.22, sector 3, în atenţia doamnei Anca Cuzin, consilier, Direcţia Relaţii Internaţionale şi Interculturalitate. Pentru mai multe informaţii, persoana de contact este doamna Anca Cuzin, anca.cuzin@cultura.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508