Tot Sade: „Ne putem lăsa în voia tuturor dorinţelor noastre, oricît de neobişnuite ar putea părea imbecililor care, jignindu-se şi înspăimîntîndu-se din orice pricină, încurcă prosteşte instituţiile sociale şi încîntătoarele legi ale firii”.
Fraza aceasta e o contradicţie în act. Ea exprimă poziţia vieţii, ostilă prin natura ei civilizaţiei („instituţiile sociale”) – la care nu recurge decît cînd se simte ameninţată. Dar viaţa nu are limbaj articulat. Limba e instrumentul de legătură dintre viaţă şi civilizaţie. Exprimînd viaţa exclusivă, fraza aceasta n-ar fi trebuit să fie făcută din cuvinte, ci să se reducă la un lătrat. Ceea ce şi e, în fond.
Continuă Sade: „Trupul tău este al tău, numai al tău; doar tu pe lumea asta ai dreptul să te desfeţi cu el şi să-l oferi desfătării cui vei vrea tu”. Interzice din start sadismul, care presupune desfătarea prin violentarea trupului altuia şi astfel încalcă interdicţia pentru oricine de pe lumea asta de a se desfăta cu un trup care nu se oferă.
Şi totuşi: „Chestiunea nu este de a afla dacă metodele noastre vor plăcea sau vor displăcea obiectului de care ne servim…” Sade ar fi trebuit să fie întrebat cum i s-ar fi părut dacă, de vreme ce pe lumea asta existau şi indivizi mai puternici decît el, un altul ar fi dispus după bunul plac de obiectul care era trupul lui. Felul lui de a gîndi insultă logica înainte de a-l jigni pe om.
Daniel Cristea-Enache
