Luni, 12 martie 2012, de la ora 19.00, la European Art Gallery (Bulevardul Regina Maria 18, București) va avea loc inaugurarea unui nou ciclu de expoziții dedicat pictorilor de patruzeci de ani, aflați deci în deplinătatea instrumentelor profesiei lor. Primul dintre ei a fost ales Florin Ghergu cu expoziția sa “Dincolo de femeie….eternul feminin”.
”Cu prezenta expoziție “ Dincolo de femeie…eternul feminin” inaugurăm un ciclu nou de expoziții dedicate de Mihai Covaci și de mine, artiștilor de patruzeci și ceva de ani, vârsta începutului de maturitate creativă, fără să uităm primul nostru proiect comun, cel al artiștilor deveniți celebri în afara granițelor românești.” Radu Boroianu
Florin Ghergu s-a născut la 3 octombrie 1971, în Roșiori de Vede. Este membru U.A.P. din 1998. În 1990, absolvent al Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București. 1997, absolvent al Universității de Artă din București, licență în Arte Plastice, specializarea Pictură, clasa conf. univ. dr. Alexandru Chira.
De-a lungul timpului a participat la numeroase expoziții de grup și, de asemenea, a organizat încă trei expoziții personale.