Albumul „New Polish Music for Choir” (Musica Sacra Edition) a primit două nominalizări la Premiile FRYDERYK AWARDS 2012, la secţiunea muzică clasică, respectiv ‘cel mai bun album de muzică contemporană’ şi ‘cea mai bună înregistrare de muzică poloneză’. Albumul colectiv reuneşte o antologie de piese muzicale semnate de compozitori europeni consacraţi, între care şi cea a tânărului compozitor român de origine poloneză Adrian Leonard Mociulschi, intitulată ‘Agnus Dei’, piesă muzicală a cărei primă audiţie mondială a avut loc la Varşovia în anul în care a avut loc vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România.
Premiile FRYDERYK AWARDS reprezintă un eveniment anual emblematic în activitatea industriei muzicale europene, fiind oferite de către Academia de Fonografie înfiinţată prin rezoluţia Adunării Generale a ZPAV – Zwišzek Producentów Audio Video (Polish Society of the Phonographic Industry). Academia este structurată în trei secţiuni: muzică populară, jazz şi clasică, numărând peste 1000 de interpreţi, muzicieni, autori, compozitori, producători de muzică, ingineri de sunet, regizori de videoclip, reprezentanţi ai industriei muzicale şi jurnalişti. Votul are loc în două etape. Primul tur de scrutin selectează candidaţii, iar în al doilea tur membrii Academiei desemnează câştigătorii. Rezultatele sunt garantate de către o companie independentă de audit şi rămân confidenţiale până la momentul anunţului lor public din timpul ceremoniei de premiere.
Despre Adrian Leonard Mociulschi, compozitor şi scriitor laureat al Premiului China Radio International (1995) şi al Premiului Municipalităţii Oraşului Montserrat-Valencia (2000), artistul emerit de renume internaţional Gheorghe Zamfir a declarat recent că ‘nobleţea sufletească se capătă prin credinţă, demnitate şi dăruire totală, prin ceea ce faci. Or, Adrian Mociulschi face parte din grupul oamenilor nobili pe care îi mai avem.’
Detalii suplimentare despre nominalizări şi alte informaţii pe site-ul oficial http://www.zpav.pl/fryderyk/nominowani/index.php