În curând, va apărea un nou volum în seria de autor pe care editura Polirom i-a dedicat-o lui „N. Steinhardt”: „Incertitudini literare”, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu; repere biobibliografice de Virgil Bulat. Anul 2012 este dedicat Centenarului N. Steinhardt – se împlinesc 100 de ani de naşterea eseistului, criticului şi monahului Nicolae Delarohia. Acest volum face parte dintr-o serie de cărţi şi reviste ce vor apărea anul acesta şi care vor fi dedicate acestei aniversări.
Preocupat de artă şi puterea ei de fascinaţie, N. Steinhardt caută forme artistice în literatură, dar şi în teatru sau în viaţa de zi cu zi. Captivat de D’Annunzio sau Malraux şi „setea lor de a trăi şi făptui”, de Jules Verne şi insulele sale misterioase, de Eliade şi prozele sale fantastice, îi dezaprobă în schimb pe autorii din ale căror jurnale răzbat plictiseala şi indiferenţa. Volumul se încheie cu un remarcabil eseu al lui Steinhardt, „Arta ca năzuinţă”, o meditaţie asupra artei de a trăi şi a muri cu demnitate.
Scriitor şi publicist, condamnat politic şi monah ortodox, atras în egală masurăde literatură şi muzică, de teologie şi drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de primă mărime ale culturii româneşti.
În Seria de autor „N. Steinhardt” au mai apărut până în prezent: Jurnalul fericirii, Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credinţă, În genul… tinerilor, Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului. Iluzii şi realităţi evreieşti, Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, Articole burgheze, Între viaţă şi cărţi, Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului, Critică la persoana întâi, Escale în timp şi spaţiu, Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia.
Î