În perioada 9 martie-26 martie 2012, la Galeria Galateea din Bucureşti, publicul poate vizita expoziţia „My girls” de Lucian Ţăran. „Trăsăturile şi caracteristicile feminine ne sunt dezvăluite de către Lucian Ţăran printr-un exerciţiu de sinceritate. Expoziţia sa, cu titlul sugestiv ”My Girls” (Fetele mele), trebuie privită fără falsă pudoare şi fără prejudecată.” (curator: Georgiana Cozma) Andra Rotaru a dialogat cu Lucian Ţăran, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Creaţi într-un spaţiu neobişnuit, în proximitatea unei Dâmboviţe care curge pe sub dalele atelierului.
Atelierul este un blestem şi o binecuvântare totodată. Acolo trăim condiţiile extreme ale unei închisori de exterminare, alături de atmosfera de calm şi împăcare a unui spaţiu de reculegere. Ne balansăm între nevoia noastră de a avea un loc de lucru şi responsabilitatea faţă de colegii noştri, artiştii din clădire – clădire care probabil s-ar prăbuşi dacă aceste izvoare, aflate la numai doi metri de nivelul solului, nu ar fi evacuate continuu. Nu ne acceptăm destinul cu resemnare, avem un ‘’meci’’cu Apele Române care, până acum, au câştigat prin neimplicare.
Cum aţi trecut de la sculptură la ceramică? Care sunt provocările şi satisfacţiile, în ambele cazuri?
Nu a fost o trecere, este mai degrabă o pendulare. Adevărul este că materialul ceramic are vocaţia martorului, acesta copiază ideea cu acurateţe dacă ţinem cont de “micile lui revolte”. Toate culturile şi civilizaţiile l-au folosit şi, pentru multe dintre acestea, materialul ceramic este singurul care le mai reprezintă şi în acest context. Aş dori să le răspund celor speriaţi de ‘’fragilitatea’’ ceramicii, spunându-le că, exersarea acestui sentiment nobil, care este grija, reflectă capacităţile noastre intelectuale, este cultura noastră.
De curând, în Bucureşti s-a redeschis o galerie destinată artei ceramice. Expoziţia dvs., „My Girls”, poate fi vizitată la Galeria Galeteea până marţi, 26 martie 2012. Cum v-aţi oprit la tema acestei expoziţii ce abundă în femei cu pisici, amoraşi, „prietene franţuzoaice”, „Mone” şi „Lise”.
În Bucureşti s-au deschis foarte multe galerii, dar Galateea este o galerie a Uniuni Artiştilor Plastici, ori asta este o minune pentru că, patrimoniul U.A.P de după Revoluţie, a fost decimat! Este un act recuperatoriu extraordinar al Secţiei de Ceramică.
Consider că artistul este dator să aparţină timpului său. Pentru mine, această datorie a fost la început paralizantă pentru că nu am putut să acţionez mimând normalitatea. Omul recent, atât de blamat, găseşte putere în propria risipire, iar senzualitatea, sexualitatea sau ludicul stau alături de angoasă, eşec şi căutare. Nu cred în viziunea tragică despre om, cred în libertate şi responsabilitate! Libertatea modului despre cum îmi construiesc personajele vrea să reflecte libertatea lor interioară şi bucuria sinceră de a trăi.
Fecioara Maria cu pruncul se transformă în lucrările dvs. într-o femeie lipsită de pudoare, cu pisici la sân.
Nu sunt un ateu, dar nici nu mă pot închina unui sentiment religios clădit pe simulacru. Epoca noastră nu mai este o epocă a durerii ca permanenţă a aflării în lume (Pieta) ci, mai degrabă, avem o relaxare neghiob de umană şi – cred – mai datătoare de speranţă. Pentru că nu se poate nimic fără demnitate!
Multe lucrări realizate de dvs. sunt de mari dimensiuni. Porniţi de la ceea ce vă oferă o temă aleasă, de la relaţia cu ambientul în care creaţi lucrările, de la propria biografie? Ce rol are „Ultraşa” în firul tematicii acestei expoziţii?
Spaţiul este coroziv, el “înghite” obiectele. Artiştii, sculptorii în special, recunosc acest lucru, aşa că ei supardimensionează şi gonflează volumele. Lucrările de dimensiuni mai mari sunt astăzi un lux, având în vedere condiţiile în care majoritatea artiştilor îşi desfăşoara activitatea, iar în ceea ce priveşte ceramica, la aceasta se adaugă câţiva factori extrem de importanţi, cum ar fi: cuptorul de ardere, dificultăţile legate de tehnica de ridicare, de calitatea materialului şi a transportului. Lucruri care, însumate, devin de-a dreptul ucigătoare pentru artist. Cu alte cuvinte, ambientul scurtează biografia! Nu fac foarte mare caz de acest lucru pentru că, întotdeauna artiştii au fost în posturi sociale vulnerabile – se pare că este o necesitate a creativităţii. În particular, artiştii români beneficiază de condiţii excelente din această perspectivă, şi pot fi de-a dreptul geniali. “Ultraşa” este o figură aparte, o imagine a conflictului dintre senzualitate şi identitate.
Care este rolul organicităţii în „My Girls”? Există artişti care încearcă sau au încercat să se lase influenţaţi de stilul dvs.?
Nuditatea are un mare atu – sinceritatea, tema este una de impact, este un 
exerciţiu nonconformist care forţează şi provoacă convenienţele, un joc serios cu limitele şi – sper – o provocare inteligentă.
Un stil se construieşte greu, se impune şi mai greu… şi este nevoie de timp, de mult timp pentru a răspunde la o astfel de întrebare.
Ce intră în cuptor şi ce iese din el?
Focul face materialul ceramic ireversibil, nemuritor, deşi procesul fizico-chimic este cunoscut, rămâne o urmă mistică a procesului de ardere.
Dacă ar fi să găsiţi un corespondent „fetelor dvs”, în arta contemporană din România, care ar fi acesta?
Un corespondent aş putea găsi mai uşor în străinătate, unde jocul cu limitele este fenomen “la ordinea zilei”. Sunt şi artişti români care au în centrul preocupărilor această practică, pe care o tratează cu profesionalism, dar în acest context alăturările sunt riscante.
