Joi, 29 martie 2012, ora 17,00, la Uniunea Scriitorilor din România ‒ „Sala Oglinzilor”, Calea Victoriei, nr. 115, Sect. 1, Bucureşti, va avea loc lansarea volumului “Evanghelia tăcerii-Solilocvii” de Theodor Răpan, Editura Semne. Volumul a apărut cu desene de Damian Petrescu. Vor vorbi despre carte: Tudor Opriş, Radu Cârneci, Dumitru Vasile Delceanu, Emil Lungeanu, Petru Solonaru, Marian Dumitru, Geo Călugăru, Vasile Ghinea, Nicoleta Milea, Lucian Gruia, Darie Ducan. Va recita actorul Eusebiu Ştefănescu (Teatrul National Bucureşti).
„Dirijând timp de 30 de ani revista de Arte şi Litere Nouvelle Europe, patronată de Comisia de Cultură a Parlamentului Europei (cel mai mare tiraj de pe Continent), am parcurs operele a sute de poeţi de pe mapamond, scriind despre circa 300 dintre ei (despre cei mai buni, bineînţeles). Din interiorul acestei lungi experienţe afirm că Theodor Răpan merită cu prisosinţă să intre în Panteonul marilor peniţe lirice.” (GEORGE ASTALOŞ)
Poet şi publicist, THEODOR RĂPAN a publicat următoarele volume: HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975), PRIVIND ÎN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Românească”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/ comentat de Nichita Stănescu pe coperta a patra, 1986), AŞA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989), HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei, 1991), LA UMBRA CUVÂNTULUI (Editura „Semne”, 1995), SCHIMBAREA LA FAŢĂ (Editura „Semne”, 2001), TAURUL LUI FALARIS ‒ „MĂRTURISITORUL” ‒ Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003), MUZEUL DE PĂSTRĂVI ‒ „SCRISORI DIN LAZARET” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004), POŞTALIONUL DE SEARĂ ‒ „FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005), DINCOLO DE TĂCERE ‒ „Jurnal de poet” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009), DANSUL INOROGULUI ‒ „ELOGIUL MELANHOLIEI” (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010), EVANGHELIA INIMII ‒ „ANOTIMPURI” ‒ Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010), EVANGHELIA CERULUI ‒ „ZODII DE POET” (Editura „Semne”, cu opera grafice de Damian Petrescu, 2011), EVANGHELIA TĂCERII – Solilocvii (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011).
Felicitări ! O carte preţioasă prin stil, elegantă prin prezentare, susţiută prin talent şi prin muncă. O lansare demnă acestei Evanghelii…