Marţi, 20 martie 2012, ora 14.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bdul. Dacia nr. 12, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a evenimentului «Rotonda 13: Constantin Banu şi Revista Flacăra». Invitaţi: Magda Stavinschi, George Arion, Ion Bulei, Aureliu Goci, Valeriu Râpeanu. Amfitrion: Lucian Chişu.
Constantin Banu (20 martie 1873, Bucureşti – 8 septembrie 1940, Roman, judeţul Neamţ) a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie (1895) şi Facultatea de Drept (1900), iar din 1898, a fost profesor la Liceul „Matei Basarab”, apoi la Seminarul „Nifon” din Bucureşti. Articolele politice din „Secolul XX” (1899 ş.u.), precum şi talentul oratoric îl impun atenţiei Partidului Liberal, pe ale cărui liste va fi ales deputat, apoi senator. Îndeplineşte funcţii importante în presa liberală – prim-redactor la „Voinţa naţională” (din 1903) şi director la „Viitorul” (din 1907).
În 1918 face parte din delegaţia trimisă la Paris pentru a susţine interesele naţionale, în calitate de codirector al publicaţiei „La Roumanie”. După ce, în 1922-1923, este ministru al Artelor şi Cultelor, urmează o relativă retragere din viaţa publică.
Îndrumarea sau fondarea unor periodice culturale şi literare constituie aspectul cel mai important al activităţii lui Banu. Sub conducerea sa, „Voinţa naţională” devine un ziar în care literatura şi comentariile literare, teatrale, artele plastice aveau un loc permanent. Banu însuşi, semnând Teofil, susţine rubrica „Una-alta”, într-un stil cu valenţe literare, fie pe teme politice, fie afirmându-şi credinţa în funcţia socială a artei. Tot aici începe o strânsă colaborare cu Petre Locusteanu, împreună cu care va înfiinţa revista „Flacăra”, apărută, într-o primă etapă, din 1911 până în 1916. Criticată uneori pentru eclectism, pentru lipsa discernământului estetic, publicaţia a fost silită să susţină polemici, în special prin pana lui Banu.
În această revistă îi apar cele mai multe scrieri: versuri, aforisme, articole literare, culturale şi politice, semnate şi cu pseudonimele Glaucon, Mefisto şi, uneori, Al. Şerban, Const. Paul, Cronicarul Dâmboviţei (ultimele, folosite şi de P. Locusteanu). Unele texte pe teme sociale, concepute ca schiţe sau scenete, denunţă parazitismul, lipsa de patriotism, aroganţa, prostia agresivă. Simpatia, simţul datoriei faţă de clasele active constituie principalul sens al ideologiei sale.
Obiectivitatea politică, sinceritatea caracterizează întreaga sa publicistică, inserată şi în „Viitorul”, „Semnalul”, „Adevărul”, „Convorbiri literare”, „Cele trei Crişuri” etc. Volumul Sub mască (1916, semnat Mefisto) conţine versuri apărute în „Flacăra”, la rubrica „Gazeta rimată”. Subiectele sunt tratate variat, în tonuri ce merg de la umor şi glumă la pamflet şi invectivă. Virulenţa critică şi intenţia moralizatoare sunt susţinute de o anume abilitate literară, subordonată finalităţii polemice.
Grădina lui Glaucon sau Manualul bunului politician (1937) sintetizează experienţa politică şi artistică a lui Banu. Înclinat să-şi analizeze semenii, el îşi afirmă în cele 757 de secvenţe ale cărţii – aforisme, sfaturi, schiţe de moravuri – luciditatea, cultura şi propensiunea etică. Poate fi recunoscut aici un spirit ales, ironic şi sceptic, capabil să formuleze concis şi plastic judecăţi generale. Broşura Trăiască viaţa!… (1916) este o culegere de articole, unele cu un pronunţat caracter autobiografic.
