Miercuri, 8 februarie 2012, ora 19:00, la Teatrul Act (Calea Victoriei nr. 126, Bucureşti), în cadrul Stagiunii de Jazz, va avea loc evenimentul „Act-Jazz”: „Years after Petrucciani”, organizat de Radio România Cultural în coproducţie cu Direcţia Formaţii Muzicale şi Teatrul Act. George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabas, Vlad Popescu – baterie şi Cristian Soleanu – saxofon se reîntâlnesc în sala Teatrului Act pentru a face un recurs muzical la memorie.
„Years after Petrucciani” nu este doar o procedură de manifestare standard, nici o pledoarie pentru o cauză de tipul unui reflex deja condiţionat şi declanşat la începutul fiecărui an calendaristic (în ianuarie s-au implinit 13 ani de la moartea lui Petrucciani), ci o multiplă conştientizare artistică a cvartetului stagiunii, bine motivată şi, desigur, motivantă pentru public.
Când apărea primul L.P. („Flash” în 1980) semnat Michel Petrucciani s-a spus că este vorba despre o continuare firescă a succesului deloc efemer pe care artistul şi-l construise treptat şi foarte concentrat de-a lungul anilor. De fapt, întreaga lui viaţă extrem de intensă artistic, a fost contrabalansată de un soi de intimitate maladivă (osteogenesis imperfecta) ce i-a grăbit trecerea în eternitate la doar 35 de ani.
Petrucciani alesese să-şi asume propriul destin sortit jazzului cu o generozitate originală, poate chiar singulară, menită doar geniilor precoce. De la vârsta când unii abia desluşesc sensurile basmelor s-a declanşat, spectaculos şi suprasaturat, startul maturităţii lui Michel, o maturitate continuă decelată perpetuu spre perfecţionism. În arta lui s-a simţit întotdeauna fundamentul literaturii clasice pentru pian, chiar dacă revelaţia artistică timpurie, „explodată” în acordurile lui „Sir Duke”, avea să-i limpezească perspectiva itinerantă. La final, amprenta şi-a câştigat unicitatea sub numele Michel Petrucciani.
Pe lângă cele 29 de producţii discografice, cărora li se mai adaugă încă 3 postume, emoţia sonoră se resimte profund şi în propria noastră rezonanţă interioară, pentru că aici, la Bucureşti, „cântecul de lebădă” al muzicianului a răsunat sub cupola Ateneului Român în decembrie 1998.
