De mai bine de trei ani, artistele Daniela Frumușeanu (România) și Joanne Luongo (SUA) colaborează în cadrul unui proiect care a adus în prim plan cartea-obiect. Despre ce proiect este vorba, cum a fost primit și cum s-a dezvoltat de-a lungul timpului și, mai ales, ce impact artistic a avut asupra participanților puteți afla în interviul de mai jos. Dorina Cioplea a dialogat cu ambele artiste, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro
Lect. univ. dr. Daniela Frumușeanu
Începând din aprilie 2009 aţi colaborat cu artista americană Joanne Luongo. Unde v-aţi întâlnit şi cum aţi început această colaborare?
De multe ori m-am gândit că nimic din tot ceea ce trăim nu este întâmplător. Astfel, am constatat că într-un mod pe cât de straniu, pe atât de firesc, apar, dispar sau reapar oameni în/din viaţa noastră. Aşa s-a întâmplat şi cu Joanne Luongo. Prima întâlnire a fost în plan virtual, întâlnire mediată de un prieten comun, mai precis un artist plastic din România. Ar fi putut să nu se întâmple nimic, cunosc foarte mulţi artişti de pretutindeni fără să simt nevoia stabilirii unui dialog de durată. Nu fac parte din reţeaua mea, nu interacţionăm decât la suprafaţă sau deloc. Nu există vibraţie, nu există chimie. După opinia mea, condiţia unei relaţii trainice indiferent de natura ei, este respectul reciproc şi construcţia spirituală orientată în aceeaşi direcţie.
Cum am început colaborarea cu Joanne? La fel de simplu cum ne-am împrietenit: i-am/mi-a propus să lucrăm împreună. Cine mai ştie exact datorită cui a început totul? Ce modalitate mai firească de comunicare s-ar fi putut găsi pentru nişte oameni ca noi?
Aşa s-a născut proiectul nostru ”WEST MEETS EAST –A Cultural Book Exchange”, aşa s-au născut cele 24 de cărţi-obiect care au parcurs, timp de doi ani (2009-2011), drumul dintre America şi România, sfidând distanţele geografice şi temporale.
Împreună cu Joanne aţi început proiectul “West Meets East” care, în timp, a adus laolaltă artişti diferiţi din ţări diferite. Despre ce este vorba în acest proiect?
Proiectul este un manifest cultural care vorbeşte despre dorinţa de comunicare prin artă. Nu am inventat nici eu, nici Joanne, cartea-obiect. Nu am avut niciodată pretenţia aceasta. Noi doar am utilizat-o ca bază de dialog artistic.
Privesc cartea-obiect ca pe un fel de Cutie a Pandorei, în sensul că aceste lucrări conţin experienţe artistice inedite, irepetabile, bucuria de a dărui, iubire pentru tot ce este bun şi frumos în noi, emoţii.
Vorbeam de vibraţie: da, am fost inspirată şi am inspirat la rândul meu. Primeşti iubire şi dai iubire: aşa apar şi rămân cele mai frumoase lucruri de pe pământ. E simplu…
În acest fel se explică cum de-a lungul celor şase ediţii ale proiectului am avut printre participanţi artişti liber profesionişti din U.S.A., România, Ţările de Jos, India, Republica Slovacă, cadre didactice, absolvenţi şi studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti (România), Universităţii de Arte „G. Enescu” Iaşi (România), Facultăţii de Arte Galaţi (România), Worcester State College, Quinsigamond Community College, The Massachusetts College of Art & Design (S.U.A).
Când vorbim despre cărţi, ne gândim la hârtie între coperţi de carton, dar dumneavoastră aţi dat cărţilor altă dimensiune şi acestea au început să spună o poveste dincolo de text şi litere. Cât de greu sau cât de uşor este să transmiţi un mesaj printr-o carte fără cuvinte?
Dacă este vorba despre mine, pot să spun fără să greşesc: primele mele cărţi s-au născut mult înainte de a o întâlni pe Joanne; sunt părţi din sufletul meu, din timpul meu trăit atunci. Iată de ce nu m-am gândit niciodată să le dăruiesc sau să le vând. Sunt într-un fel copiii mei.
În aparenţă, cărţile-obiect pe care le-am realizat sunt fără cuvinte. În realitate însă, fiecare carte este însoţită de un mesaj scris pe care nu l-am inclus în carte. Niciodată nu am ignorat importanţa cuvintelor. Tocmai de aceea am fost precaută în privinţa utilizării lor, mai ales atunci când cuvintele sunt scrise. Cuvântul scris rămâne: e citit, recitit, interpretat sau pur şi simplu ignorat. Cuvântul scris trebuie şi el şlefuit până ajungi la miez, la esenţă. Scriitorul este şi el asemeni alchimistului: caută aurul ascuns în cuvinte. Aşa se întâmplă şi cu cărţile-obiect: lucrezi fiecare pagină, dar nu pierzi din vedere mesajul de bază, esenţa ascunsă în forme şi culori.
Când lucrezi cu plăcere, nu există greu sau uşor… Există numai dorinţa de a da viată unui gând. Un gând care, mai devreme sau mai târziu, va face sufletele să tresară.
Lucrând cu artişti din diferite ţări şi culturi, aţi văzut diferite moduri de interpretare a cărţilor. Care sunt diferenţele şi cum le percepeţi dumneavoastră, ca artist român?
Comunicarea, după opinia mea, nu înseamnă supunere oarbă, uniformizare, formalism, nici în artă, nici în viaţa de zi cu zi. De asemenea, a avea atitudine faţă de ceva sau cineva, înseamnă că îţi pasă. În strânsă legătură cu acestea, a avea personalitate presupune construirea unui univers unic, distinct, care să se impună, dar să dea şi posibilitatea interferenţelor. Toate acestea transpar în cărţile-obiect pe care le-am întâlnit pe parcursul desfăşurării proiectului nostru. Diferenţele de interpretare cele mai mari sunt date de apartenenţa la un anumit areal cultural (vezi India, spre exemplu); altfel, există diferenţe stilistice dictate de experienţele artistice pe care autorii cărţilor obiect le trăiesc natural în procesul construirii propriului univers. Privit din această perspectivă, proiectul ”WEST MEETS EAST –A Cultural Book Exchange”, este oglinda unui mozaic multicolor în care fiecare artist se manifestă liber; acest tip de colaborare demonstrează o dată în plus că diversitatea asigură aerul necesar evoluţiei.
Prin proiectul “West Meets East” aţi intrat în contact cu artişti din medii diferite. Aţi simţit bariere culturale sau lingvistice? Este arta diferită în alte ţări, faţă de România?
Aş începe prin a spune că Arta vorbeşte şi în lipsa artistului, definindu-l.
Dacă există un limbaj universal, atunci acela este limbajul Artei. Desigur, există şi aici multe nuanţe: astfel că, printre altele, putem menţiona că fiecare tip de artă îşi are publicul său. Prin urmare, ce este înţeles şi agreat de unii, s-ar putea transforma în ceva de neacceptat şi de neînţeles pentru alţii.
În cazul proiectului ”WEST MEETS EAST –A Cultural Book Exchange”, nu s-a putut vorbi despre bariere lingvistice, deoarece toti participanţii la proiectul nostru ştiu limba engleză. Iar altfel de obstacole nu au existat.
Dacă arta din România este diferită de cea a altor ţări? Categoric da: sunt diferenţe de ordin conceptual şi tehnic şi multe alte diferenţe care ţin de esenţa fiecărui artist ca om sau în calitatea sa de exponent al unui anumit teritoriu.
Acesta este al patrulea an în cadrul proiectului “West Meets East”. Ce credeţi că aţi câştigat în tot acest timp?
Îndrăznesc să spun că am câştigat multe: prieteni, pe care nu aş fi avut cum să-i întâlnesc altfel, experienţă ca organizator de proiect; de asemenea, mi-am demonstrat că nimic nu este imposibil dacă îţi doreşti cu adevărat, că tot ce se naşte din iubire creşte frumos şi mai presus de toate, că noi toţi avem nevoie de vise ca să putem merge mai departe.
Joanne Luongo
Începând din aprilie 2009 aţi colaborat cu artista din România Daniela Frumuşeanu. Unde v-aţi întâlnit şi cum aţi început această colaborare?
Lucrările de colaborare de la “West Meets East” au venit ca rezultat al căutării unei legături cu comunitatea de artă academică din România. Interesul meu de a câştiga un grant de călătorie a depins de crearea acestor legături şi am fost foarte norocoasă când am intrat în contact cu lect. univ. dr. Daniela Frumuşeanu. Această legătură s-a făcut online, printr-un fost student al ei, Daniel Bălănescu. Am găsit blogul lui Daniel şi am fost intrigată de lucrările sale şi aşa l-am contactat. Eu şi Daniela am descoperit că avem o legătură puternică prin dragostea noastră pentru aventură şi experimentare cu arta şi am început o prietenie neaşteptată. Am găsit în Daniela un omolog estic şi această legătură ne-a dus la colaborarea în ceea ce priveşte cărţile-obiect ale artiştilor.
Împreună cu lect. univ. dr. Daniela Frumuşeanu aţi început proiectul “West Meets East” care, în timp, a adus laolaltă artişti diferiţi din mai multe ţări. Despre ce este vorba în acest proiect?
Proiectul “West Meets East”, care este încă itinerat în România, a fost punctul de pornire pentru alte eforturi comune ale artiştilor din alte culturi. Suntem artişti din S.U.A., India, Olanda şi România. Eu sper ca, până la urmă, să găsim artişti din toată lumea interesaţi să participe. Acest proiect aduce împreună oameni din diferite medii, culturi şi şcoli artistice. Nu suntem doar artişti ai cărţilor, ci şi sculptori, ilustratori, pictori, designeri şi textilişti. Colaborarea reprezintă, de fapt, o dorinţă de a înţelege şi alte culturi pe lângă a noastră. În prezent locuiesc şi lucrez în Ucraina, şi provocările din fiecare zi mi se par în acelaşi timp unice dar şi pline de satisfacţii. Simt aceleaşi provocări şi satisfacţii şi în ceea ce priveşte acest schimb cultural cu cărţi-obiect, cărora li se adaugă şi experienţa tactilă, posibilitatea de a ţine în mână ceva tangibil. Este ceva magic în a lucra cu cărţi care au trecut prin mâinile altor artişti, din alte culturi. E ca şi cum ai ţine artistul de mână. Atingi ce au atins şi ei şi experienţa te inspiră să lucrezi în moduri în care poate nu ai lucrat niciodată. Nu poţi decât să răspunzi lucrării care se află în faţa ta.
Când vorbim despre cărţi, ne gândim la hârtie între coperte de carton, dar dumneavoastră aţi dat cărţilor altă dimensiune şi acestea au început să spună o poveste dincolo de text şi litere. Cât de greu sau cât de uşor este să transmiţi un mesaj printr-o carte fără cuvinte?
Cărţile sunt ca nişte cărări spre creierele noastre. Citeşti şi înţelegi povestea şi răspunzi potrivit. Cărţile-obiect realizate de artişti nu sunt diferite, pentru că cer un răspuns atât de la persoana care lucrează la ele, cât şi de la cea care le priveşte. Procesul de construire a unei cărţi este satisfăcător în sine, dar a spune o poveste prin pagini folosind procedee artistice este mult dincolo de tărâmurile unei cărţi de poveşti. Experimentezi şi dimensiunile tactile şi vizuale. Mâinile tale pot simţi povestea înfiripându-se, iar ochii transmit imaginile către creier.
Lucrând cu artişti din diferite ţări şi culturi, aţi văzut diferite moduri de interpretare a cărţilor. Care sunt diferenţele şi cum le percepeţi dumneavoastră, ca artist american?
Înţelegerea culturală este absolut necesară pentru a lucra armonios cu cineva. Trebuie să îi respecţi pe ceilalţi din grup. Noi nu ne cunoaştem personal atât de bine, mai mult prin intermediul lucrărilor noastre, iar asta necesită şi o oarecare încredere. Cum am spus şi mai devreme, a lucra cu artişti din diferite culturi este, în acelaşi timp, o provocare şi o satisfacţie. Toţi lucrăm în moduri diferite şi folosim materiale şi procedee diferite. Problema este de a găsi în pagini ceva care să evoce un răspuns, astfel încât totul să rămână o mixtură interesantă şi coezivă. Totuşi poate fi dificil de găsit tocmai acel fir de legătură, ţinând cont că toţi suntem atât de diferiţi în abordările şi realizările artei.
Fiind americancă, cred că am avantajul de a vedea nu diferenţele dintre lucrările şi culturile noastre, ci asemănările. Practic orice cultură de pe planetă se găseşte undeva în America. Este un interesant mixt de culturi, limbi şi idei. Există o vorbă în America valabilă pentru aproape oricine locuieşte acolo: “Toată lumea vine din alt loc”. Este, poate, ceea ce mă defineşte pe mine ca americancă… faptul că în realitate sunt doar o mică parte a lumii.
Prin proiectul “West Meets East” aţi venit în România şi aţi avut posibilitatea să întâlniţi câţiva artişti români. Aţi simţit bariere culturale sau lingvistice? Este arta diferită în alte ţări, spre exemplu în România?
Când m-am hotărât să vin în România, am început să învăţ şi limba. Lecţiile au fost rudimentare, dar am învăţat suficient cât să mă descurc în luna pe care am petrecut-o acolo. De asemenea, toţi artiştii cu care eu am intrat în contact vorbeau foarte bine engleză. Au fost, bineînţeles, şi “momente culturale” cum îmi place să le spun, când vorbeam engleză dar nu ne înţelegeam unii pe alţii! Într-un fel a fost foarte amuzant şi ne-a ajutat să păstrăm totul într-o notă relaxată şi agreabilă. Nu am fost în România suficient de mult încât să simt bariere culturale dar sunt sigură că au fost unele de care nici măcar nu mi-am dat seama. Necunoscând limba de bază într-o ţară îţi dă un anumit avantaj: dacă greşeşti ceva, nici nu vei afla pentru că, în general, oamenii sunt prea politicoşi pentru a-ţi spune că ai greşit!
Este dificil să defineşti arta contemporană prin contextul unei culturi. Am văzut foarte multă artă populară minunată cât am fost în România. Ouăle decorate cred că sunt absolut senzaţionale. Dar pot oare să spun că arta populară a fuzionat cu arta românească contemporană? Nu mă pot decide. Am văzut multe lucrări care îmi amintesc de arta decorativă tradiţională din România, dar totuşi nu pot spune cu siguranţă că aceasta era intenţia artistului. Multe culturi au rădăcini într-un stil cu totul aparte. Spre exemplu, în Ucraina, stilul tradiţional al picturii este încă viu, aşa cum sunt şi meşteşugurile indienilor americani din zona Marilor Câmpii. Dacă am văzut lucrări contemporane care să reflecte aceste stiluri tradiţionale? Nu, dar asta nu înseamnă că nu există. Cred că este o întrebare cu răspuns deschis.
Acesta este al patrulea an în cadrul proiectului “West Meets East”. Ce credeţi că aţi câştigat în tot acest timp?
Este greu de crezut că au trecut trei ani de când am început schimbul cultural cu cărţi-obiect. Am câştigat atât de multe din această experienţă. În primul rând aş vrea să relev faptul că întâlnirea cu Daniela şi ceilalţi artişti români a fost punctul cel mai important al întregului schimb. Să lucrez cu ei este cu adevărat o experienţă uimitoare şi sper ca proiectul nostru să continue la infinit. Ca artist, munca mea se metamorfozează şi maturizează pe măsură ce trece timpul. Cred că este o evoluţie inevitabilă pentru majoritatea dintre noi. Mi-ar plăcea să cred că munca mea în cadrul acestui schimb cultural reflectă schimbările şi emoţiile vieţii mele de zi cu zi. Ca un jurnal, exprim momentele şi circumstanţele care apar în timp real. Surprinderea acestor lucruri este importantă pentru mine, iar împărtăşirea lor întregii lumi este chiar mai mult.
