De curând, la Galaţi s-a lansat antologia tinerei generaţii de scriitori gălăţeni: „Cuvinte noi pe Domnească”, Centrul Cultural Dunărea de Jos. „Douăzeci şi trei de tineri promit să reîmprospăteze aerul cultural al cetăţii, care de la o generaţie ’90 de succes nu a mai dat nimic valoros. Chiar dacă a fost „ratat” momentul douămiismului, Galaţiul priveşte, iată, cu forţe proaspete către o viitoare promoţie 2010.”, a scris Andrei Velea, care a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un amplu comentariu critic despre antologie.
„Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”). Iar această „ghindă”, acest incubator de tinere condeie gălăţene, a constat în activitatea a două cenacluri cu profil diferit (după cum se va vedea în rândurile de mai jos): „Anton Holban” (actualmente „Cubul Critic Oblio”) şi „Noduri şi semne” (înşiruirea este în ordine alfabetică).
Aflat ca un fel de ostrov între Iaşi şi Bucureşti (este aproape la propriu un oraş înconjurat de ape!), trăind din amintirea unui aport consistent la generaţia nouăzeci (Mihail Gălăţanu, Cristian Pavel, Alina Durbacă, Florina Zaharia), neavând (încă!) niciun „douămiist” cunoscut, Galaţiul priveşte, după cum se vede, cu speranţe spre o aşa zisă „generaţie 2010” – repet, nu neapărat într-un sens estetic, cât mai degrabă într-unul cronologic. În momentul în care sunt scrise rândurile de faţă, nu se vorbeşte nicăieri cu tărie despre o eventuală generaţie estetică 2010, ci, maximum, e deplânsă intrarea într-o stare de colaps a ultimei generaţii cât de cât articulată din acest punct de vedere: „generaţia 2000” (de altfel „Colocviul tinerilor scriitori” din 2011 a avut drept temă: „Generaţia 2000. Predarea ştafetei?”). Istoria ultimului secol ne-a învăţat că, în linii mari, o dată la zece ani o nouă „generaţie” de creaţie apare pe scena culturii. Poate că, în mai multe cazuri, diferenţele dintre aceste „generaţii de creaţie” nu sunt într-atât de mari încât să justifice tratarea lor „în capitole separate”, însă vom respecta această „periodizare” impusă de istoria literaturii, fără a construi un „bastion generaţionist” şi fără a crede că ea suprimă libertatea de exprimare a tânărului creator.
Activitatea cenaclului „Cubul Critic Oblio” se desfăşoară în cadrul Centrului cultural „Dunărea de Jos” şi beneficiază de suportul revistei aceluiaşi centru, „Dunărea de Jos”. Acest cenaclu continuă, de fapt, activitatea altor două cenacluri (în sensul că, în mare, este vorba de aceiaşi oameni şi aceleaşi idei): „Anton Holban” (Casa Corpului Didactic, 1995-2002) şi „Gellu Naum” (Casa de Cultură a Studenţilor, 2001-2005), cenacluri care au fost coordonate de către criticul şi profesorul literar C-tin Dimofte. Talentul critic şi profesoral al domniei sale a făcut ca un nucleu de tineri elevi să devină, deja, tineri scriitori. Şi asta pe parcursul, după cum se vede, a cincisprezece ani de activitate. Între tinerii formaţi sub bagheta profesorului Constantin Dimofte, următorii merită menţionaţi: Marius Grama, Matei Leonard, Octavian Miclescu, precum şi subsemnatul, Andrei Velea. Mai târziu, acestui „nucleu” s-a alăturat şi Adi G.Secară, tânăr poet, critic literar şi prozator, care organizează şi coordonează întâlnirile din „Sala cu pian” sau de la mansarda „Centrului Cultural Dunărea de Jos”.
Cenaclul „Gellu Naum” şi revista „Drumeţul Incendiar” au funcţionat în tandem, sub egida Casei de Cultură a Studenţilor, susţinându-se reciproc pe întinderea a patru-cinci ani. Acelaşi model, însuşit în cadrul şedinţelor de la „Anton Holban”, de critică pozitivă şi constructivă, de dezbateri asupra textelor, de şcoală literară, de învăţare perpetuă, de adoptare flexibilă a noului, de deschidere către persoane şi experienţe literare noi, au constituit atât baza cât şi succesul cenaclului „Gellu Naum”, devenit bine cunoscut în cadrul întâlnirilor cenaclurilor studenţeşti din întreaga ţară.
Odată ce tinerii care formau nucleul mişcărilor de mai sus au depăşit acea perioadă de viaţă intitulată „studenţie”, au încercat crearea unui grup închis, numit „Lampisterii”. Însă orice grup închis, care se izolează de restul manifestărilor, duce, încet şi sigur, la sterilitate. Publicaţi în mai multe rânduri în antologiile literare, precum şi în revista Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, unirea dintre acestă grupare şi instituţia mai sus amintită a avut loc în toamna anului 2009, cu susţinerea lui Adi G.Secară (în cadrul şedinţelor de cenaclu) şi a Florinei Zaharia (în paginile revistei şi a editurii).
Cenaclul „Noduri şi Semne” a luat fiinţă la câteva zile după dispariţia poetului Nichita Stănescu, în 1983. Nume extrem de importante ale culturii gălăţene au trecut pe la şedinţele acestui cenaclu. Aici sunt câteva dintre numele care fac şi astăzi faima cenaclului: Simon Ajarescu, Ruxanda Anton, Ion Avram, Petre Barbu, Victor Cilincă, Gelu Ciorici, Costel Crângan, Adina Dabija, Alina Durbacă, Mirel Floricică, Mihail Gălăţanu, Stela Iorga, Dimitrie Lupu, Dan Manole, Tudor Neacşu, Eugen Neculiţă, Cristi Pavel, Ion Potolea, Viorel Ştefănescu, Maria Timuc, Ion Zimbru. Nu are rost să trecem în revistă întreaga activitate a acestui cenaclu, ci, mai degrabă, să ne axăm pe influenţa şi însemnătatea ei în ceea ce priveşte tânăra „generaţie 2010”.
Câteva personalităţi ale culturii gălăţene s-au ocupat în ultimii ani de acest cenaclu: prozatorul Dimitrie Lupu, un adevărat mentor al multora dintre scriitorii care s-au format în cadrul acestui cenaclu, prozatorul Ion Avram şi poeta Stela Iorga; nu la fel de regulat, însă cu dăruire, au trecut pragul cenaclului poetul Ion Zimbru şi prozatorul Victor Cilincă. De ei se leagă devenirea unor tineri precum Cristina Dobreanu, Adrian Haidu, Alexandru Maria (pseudonim pentru Ionel Creţu), Nicoleta Onofrei, Laurenţiu Pascal, Anca Şerban Gaiu, Simona Toma sau Radu Vartolomei.
În rândurile despre „Cubul Critic Oblio” subliniam o anumită orientare de „cenaclu-şcoală”, o atmosferă de discuţii subtil-didactică, împletită cu elemente de cursuri de creative writing. În ceea ce priveşte cenaclul „Noduri şi Semne”, această caracteristică, fără a fi absentă, trece, totuşi, parcă, într-un plan secund, lăsând loc unui ring de opinii mai pronunţat individualiste. Există o anumită „răutate” cultivată de-a lungul existenţei cenaclului „Noduri şi Semne”. Iată cum descrie scriitorul Dimitrie Lupu însuşi această caracteristică, vorbind despre istoria mişcării: „Am hotărât de comun acord că întrunirile noastre se vor desfăşura sub semnul sincerităţii crude. Multe seri se lăsau cu scântei, când <> – cum, cu bună răutate, numeam dezbaterile pe marginea textelor prezentate. Însă disputele în cadru organizat, la obiect, aveau altă ţinută şi finalitate. <> se alegea cu ceva-ceva şi nici ceilalţi nu rămâneau fără un ce câştig. Ne păstram <> din dorinţa de a ne ajuta întru dibuirea căii personale spre literatura de valoare, <>. Şi unii şi-au şi găsit-o în substanţa acelor <>, chiar dacă ea s-a dovedit a fi alta decât cea întrezărită şi indicată de <>.”
Un grup de elevi (unii deja studenţi) se formează „beneficiind” de avantajele ambelor cenacluri: de „răutatea” şi de atmosfera mai bine conturată din „Noduri şi Semne” (întâlniri săptămânale, cronică de cenaclu ţinută „cu sfinţenie” de către prozatorul Ion Avram, on-line şi în paginile cotidianului „Viaţa Liberă”, ieşiri după fiecare şedinţă „în oraş”), dar şi de atmosfera mai „didactică”, mai aplecată spre „spiritul şi litera” criticii literare, cultivată sub bagheta profesorului Constantin Dimofte (mai puţin activ în ultima perioadă din cauza problemelor de sănătate) sau a celui care semnează critica sa literară, ca şi textele literare, a.g.secară. Între aceşti tineri (chiar dacă nu fac parte, cronologic vorbind, din ceea ce încercăm să conturăm aici ca „generaţie 2010”) merită menţionaţi: Florin Buzdugan, Elena Donea, Andra Pelineagră, Sabina Penciu şi Claudia Samoilă.
Rezultantă, iată, a două cenacluri literare cu personalitate distinctă, având „precursori”, „urmaşi” şi „mentori”, chiar dacă mai puţin cunoscută (încă) la nivel naţional, o nouă generaţie de creaţie ia fiinţă în Galaţi. Antologia „Cuvinte noi pe Domnească” nu face altceva decât să fie un manifest de existenţă şi mai puţin unul estetic. Ori poate cheia estetică de interpretare nu este evidentă astăzi şi ne va fi mai uşor să citim textele acestei cărţi atunci când se va vorbi, cu anvergură, de o adevărată „generaţie 2010”, iar trăsăturile ei vor fi reliefate de către critici. Până atunci vă invităm pe drumul devenirii noastre, sperăm în continuare Stradă Domnească să fie, şi afirmăm, cu putere, că, iată, Galaţiul are tineri scriitori!”
Andrei Velea
