Joi, 9 februarie 2012, ora 16:00, în Sala Auditorium a Muzeul de Istorie din Ploieşti (str. Toma Caragiu nr. 10), va avea loc lansarea volumelor „De la Isarlîk la Valea Uimirii” (vol. I „Influenţe spirituale” şi vol. II „Drumul fără sfârşit”) de acad. Basarab Nicolescu, Editura Curtea Veche Publishing. Volumele au apărut în colecţia „Ştiinţă, Spiritualitate, Societate”. Invitaţi: acad. Eugen Simion şi scriitoarea Magda Cârneci. Moderatorul evenimentului: Cristina Poterăşoiu, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale RoBizArt. Evenimentul este organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în colaborare cu Casa de Cultură „I. L. Caragiale” Ploieşti, Institutul pentru Studii Transdisciplinare în Ştiinţă, Spiritualitate, Societate şi Asociaţia Culturală RoBizArt.
„De la Isarlîk la Valea Uimirii” configurează destinul lui Basarab Nicolescu sub semnul trans-misiunii. Portretele spirituale ale personalităţilor vizionare cu care acesta rezonează, ctitori, mentori, prieteni sau colaboratori, integrează viziunea transdisciplinară într-un imperios proiect de trezire a conştiinţelor, oferind o alternativă viabilă de asumare a poli-crizelor secolului XXI. Reflectările catalitice în oglinda convexă a Celuilalt din Interferenţe spirituale sunt captate, prin fulguraţiile eseurilor şi ale interviurilor din cel de-al doilea volum, în oglinda concavă a propriei interiorităţi. Neostenit Căutător de Adevăr, Basarab Nicolescu ne poartă pe Drumul fără sfârşit al unei temerare transgresiuni generalizate, dincolo de barierele disciplinare ori culturale, într-o călătorie transculturală şi transreligioasă de la interogaţiile esenţiale despre univers la străfulgerările conştiinţei, spre miezul incandescent al Sensului.” (Irina Dincă)
Basarab Nicolescu (n. 1942) trăieşte în Franţa din 1968. Este fizician onorific la CNRS, Franţa, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca, Membru de Onoare al Academiei Române, Profesor Extraordinar la Universitatea din Stellenbosch (Africa de Sud), Fellow la Stellenbosch Institute for Advanced Study (STIAS), Doctor honoris causa —Universitatea din Veracruz (Mexic), Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „George Bacovia“ din Bacău şi Universitatea „Vasile Goldiş“ din Arad.
Specialist în teoria particulelor elementare, autor a peste 130 de articole publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de mare prestigiu, Basarab Nicolescu este, de asemenea, personalitatea majoră, pe plan mondial, a transdisciplinarităţii, fondator şi preşedinte al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), Paris, fondator şi director al colecţiilorTransdisciplinaritate (Rocher, Monaco), Românii din Paris (Oxus, Paris), Ştiinţă şi Religie şi Ştiinţă, Spiritualitate, Societate (Curtea Veche Publishing, Bucureşti), redactor-şef al revistei internaţionaleTransdisciplinary Journal of Engineering & Science, USA, director al revistelor internaţionaleTransdisciplinarity in Science and Religion şi Transdisciplinarity Studies — Science, Spirituality, Society, România.
Cărţi publicate în România: Théorèmes poétiques / Teoreme poetice, ediţie bibliofilă bilingvă realizată în 50 de exemplare de Mircia Dumitrescu, Bucureşti, 2009; Ce este realitatea?, Junimea, Iaşi, 2009; În oglinda destinului — Eseuri autobiografice, Ideea Europeană, Bucureşti, 2009; Ştiinţa, sensul şi evoluţia — Eseu asupra lui Jakob Boehme, Cartea Românească, Bucureşti, 2007; Noi, particula şi lumea, Junimea, Iaşi, 2007; Transdisciplinaritatea (manifest), Junimea, Iaşi, 2007; Teoreme poetice, Junimea, Iaşi, 2007; Rădăcinile libertăţii, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2004, Ion Barbu — Cosmologia „Jocului secund“, Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2004.