spot_img

Aurora – prinţesa inocentă şi Scarpia – tiranul, în noi interpretări pe scena ONB

Duminică, 26 februarie 2012, pe scena Operei Naţionale Bucureşti vor avea loc două spectacole, unul de balet şi altul de operă, în ambele având loc debuturi în rol. Astfel, de la ora 11.00, va fi prezentat spectacolul de balet “Frumoasa din pădurea adormită” (Piotr Ilici Ceaikovski), iar de la ora 19.00, spectatorii sunt aşteptaţi la „Tosca” (Giacomo Puccini).

Pentru prima oară în cariera sa, balerina Mădălina Stoica va da viaţă personajului titular Aurora, din “Frumoasa din pădurea adormită”. „Orice balerină râvneşte la rolul Aurorei. De trei săptămâni repet intens chiar şi în timpul meu liber. Abia aştept să interpretez acest rol, este diferit de tot ce am dansat până acum. Ador rolurile pozitive, de exemplu nu aş putea să interpretez niciodată rolul Carabosse”, a declarat balerina.
Mădalina Stoica a debutat ca solistă la Opera Naţională din Zagreb în anul 2006, iar la Opera Naţională Bucureşti în 2009. A colaborat cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, cu Opera Naţională Rijeka (Croaţia), Opera Naţională din Maribor (Slovenia).În 2010 a obţinut premiul al II-lea la concursul internaţional de balet şi dans contemporan de la Sibiu, iar în 2006 a ajuns în finala concursului internaţional de balet Premio Roma (Italia). Din repertoriul solistei fac parte rolurile: Clara din “Spărgătorul de nuci”, Pas de troix, Lebedele mici, Dansul napolitan din “Lacul lebedelor” (Piotr Ilici Ceaikovski); rolul titular din “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” (Cornel Trăilescu); rolul titular din “Giselle” (Adolphe Ch. Adam).

Partenerul de scenă al Mădălinei Stoica este balerinul Mihai Mezei, care va debuta în rolul prinţului Desiré. “Am emoţii pentru acest debut pentru că este un rol greu şi provocator, dar şi pentru că este primul meu rol principal după o perioadă de pauză. Sper să fim cu toţii o încântare pentru public“, a declarat balerinul. Mihai Mezei a obţinut o bursă studii la Academia Naţională de Dans Clasic din Roma (Italia, 2001). Printre rolurile pe care balerinul le-a interpretat se numără: Siegfried din “Lacul Lebedelor”, Printul din “Spărgătorul de nuci” (Piotr Ceaikovski), Basilio din “Don Quijote”, Solor din “Baiadera” (Ludwig Minkus).

Din distribuţie fac parte soliştii şi colaboratorii ONB: Laura Blică-Toader, Adina Tudor, Gabriela Popovici, Oana Bădănoiu, Mihaela Soare, Mariya Lozanova, Andra Ionete, Lucas Campbell-debut, Raul Oprea, George Mocanu, Gabriela Mocanu, Răzvan Marinescu, Cătălin Caracaş, Virgil Ciocoiu, Antonel Oprescu, Maki Shirase, Diana Tudor, Kokoro Umemoto, Bogdan Cănilă-debut, Alina Oprescu.
Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

În aceeşi duminică, de la ora 19.00, spectatorii sunt aşteptaţi la „Tosca” (Giacomo Puccini). În cadrul acestui spectacol va debuta baritonul Valentin Vasiliu, în rolul lui Scarpia. “Pentru mine Scarpia este o provocare, un personaj foarte puternic care foloseşte atributele sale într-un mod adesea cinic, dur, foloseşte pioşenia ca pe o unealtă
pentru a obţine informaţiile dorite”, a declarat solistul. Din câte a studiat până acum, baritonul Valentin Vasiliu îl caracterizează pe Scarpia: “este un tiran sadic, care se mainfestă normal până când temperamentul şi dorinţa de a avea totul sub control devin lege”.
Solistul a declarat că are mici emoţii la fiecare spectacol: “de data aceasta abia aştept apariţia pe scenă, fiind unul dintre rolurile de care am fost fascinat la începutul carierei mele şi pe care l-am aprofundat în ani de studiu, introspecţie şi comparaţie între diferiţi mari interpreţi din istorie dar şi din prezent.”

Valentin Vasiliu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi a urmat cursuri de master în cadrul aceleiaşi universităţi, iar timp de patru semestre a studiat tehnică vocală la The Catholic University of America din Washington. Solistul a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu filarmonici din Europa, SUA şi Extremul Orient, cu Opera Naţională Bucureşti, Wiennerkammeroper, New York National Opera, West Palm Beach Opera, Opera Las Vegas, Carnegie Hall, Washington Opera. A fost maestru de cor şi a condus orchestre de coarde în şcoli din Las Vegas.
Din repertoriul său fac parte roluri precum Pizarro din “Fidelio” (Ludwig van Beethoven), Escamillo, Morales din “Carmen” (Georges Bizet), Gérard din “Andrea Chénier” (Umberto Giordano), Schaunard din “La Bohème” (Giacomo Puccini), Telramund din “Lohengrin” (Richard Wagner). Solistul a susţinut turnee în Japonia, Coreea de Sud, China, SUA. Valentin Vasiliu a devenit solist al Operei Naţionale Bucureşti începând cu anul 2011.

Din distribuţie fac parte artiştii şi colaboratorii ONB: Mariana Colpoş, Călin Brătescu (invitat special), Marius Boloş (debut), Paul Basacopol, Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Dan Indricău, Antonela Bârnat.
Conducerea muzicală a spectacolului îi aparţine dirijorului Adrian Morar.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508