Duminică, 12 februarie 2012, ora 17:00, în Sala Scoarţelor – Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, va avea loc un recital-eveniment, care îi aduce împreună pe soprana Leontina Văduva şi pe pianistul Horia Mihail, în cadrul MogoşoaiaClasic Fest. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român. Muzicienii vor interpreta opusuri de George Enescu şi Jules Massenet – un dialog muzical interesant între maestru şi discipol. Leontina Văduva şi Horia Mihail revin astfel în faţa publicului român după succesul repurtat cu ocazia Turneului Naţional extraordinar – „Cele trei dive”.
Începând din 12 februarie 2012 şi până pe 14 octombrie 2012, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia, vor avea loc13 concerte, care vor aduce în faţa spectatorilor programe deosebit de atractive, unele inedite, şi nume importante ale scenei muzicale româneşti şi internaţionale: tenorul Tiberius Simu de la opera din Leipzig, Cvartetul Arcadia, Trio-ul Musica Viva, Cvartetul de clarinete Konick, flautistul Matei Ioachimescu, soprana Sorina Munteanu, pianiştii Viorela Ciucur, Horia Maxim şi Silvia Sbârciu, ansamblurile Flauto Dolce, EnChordais (Grecia), Baklava (Macedonia), Anatolia (Turcia) şi Anton Pann.
MogoşoaiaClasic Fest este organizat împreună cu Radio România Cultural.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Centrul Cultural al Republicii Ungare.