Marţi, 7 februarie 2012, ora 18:00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului „Incursiune în sfera publică românească. Modele europene” de Nicolae Stan, Editura Eikon, 2011. Volumul va fi prezentat de Ion Bogdan Lefter, Pavel Şuşară, Vasile Macoviciuc şi Valentin Ajder, cu participarea autorului.
„Din unghiul specific al tipului de sferă publică pe care l-am propus, grupul specializat al societăţii civile culturale, util acoperirii propriilor sarcini, elimină ab-initioorice comunicare reală cu „marele public”, trăind fără frustrări comunicaţionale într-o sferă paralelă şi calmă faţă de întreaga sferă publică românească. În aceste condiţii, ideea de luminare a dispărut, iar ideea de a primi şi căuta luminarea, de asemenea.”, a scris autorul.
Nicolae Stan a mai publicat volumele: Așezarea, proză, Editura Cartea Românească, 1989; Apa neagră, proză, Editura Nemira, 1999; Evelyn, proză, Editura Global Lex, 2003; Analize și aplicații filosofice, Editura All, 1988; 36 interpretări de texte filosofice, Editura Nemira, 2002; „Filosofie”, Editura Economică, 2009; „Nietzsche, ermitul vesel”, Editura Economică, 2011.