Joi, 1 martie 2012, ora 19:00, în Club A (Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale „Cafeneaua critică”. Invitat: Profesorul Nicolae Manolescu. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
După sesiunea de iarnă din universităţi şi odată cu debutul semestrului al II-lea, „Cafeneaua critică” îşi reia întâlnirile cu o seară al cărei invitat este criticul literar Nicolae Manolescu, ambasador, din 2006, al României pe lângă UNESCO, la Paris. Către finele lui noiembrie 2008, proiectul Cafenelei critice, întrerupt timp de circa un deceniu, a repornit cu o seară de prezentare şi dezbatere asupra „Istoriei critice a literaturii române”, pe care Nicolae Manolescu o încheiase de curând şi care avea să fie lansată două zile mai târziu, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus. „Navetist” între Paris şi Bucureşti, unde revine periodic pentru a ţine cursuri la Universitate şi pentru a-şi exercita rolurile de conducere a Uniunii Scriitorilor şi a revistei România literară, Nicolae Manolescu vine din nou la Cafeneaua critică pentru o discuţie despre Istoria critică…, la trei ani şi câteva luni de la apariţie, şi despre proiectele sale de viitor.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara.