În colecţia „CINEMA” a editurii Polirom, a apărut al V-lea volum al proiectului editorial “Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei”, semnat de renumitul critic de film Tudor Caranfil. “De la „Cetăţeanul Kane” la „Trăiască Mexicul!” (1939-1979) este ultimul volum, care încheie acest proiect.
“Vârstele peliculei” este primul proiect editorial ce aparţine unui autor român şi care a fost inclus în lista celor mai bune cărţi de film, propusă editorilor europeni de un juriu internaţional independent, cu sprijinul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).
Dacă primul volum al seriei a fost dedicat apariţiei şi cristalizării estetice a „filmului mut”, al doilea descria apogeul „Marelui Mut”, al treilea, răscrucea apariţiei sunetului, iar al patrulea volum analiza soluţiile pe care artişti cu temperamente diferite le-au găsit în manipularea posibilităţilor tehnice ale imaginii sonorizate, în cel de-al cincilea volum Tudor Caranfil deconspiră detaliile facinante din spatele camerelor de filmat şi oferă o înţelegere aprofundată poveştilor din filmele analizate.
Volumul cuprinde comentariile detaliate (alături de nesfârşitele serii de anecdote) ale lui Tudor Caranfil asupra câtorva filme reprezentative pentru perioada 1939-1979: Cetăţeanul Kane (1941, Orson Welles), Speranţa (1945, André Malraux), Domnul Verdoux (1947, Charlie Chaplin), Al 41-lea (1956, Grigori Ciuhrai), Trăiască Mexicul! (Serghei Eisenstein).
„Apreciez, la Tudor Caranfil, mersul împotriva curentului, curajul de a-şi susţine părerile chiar şi atunci (sau mai ales atunci) când are de dus război cu toată lumea. Dar Caranfil n-ar mai fi Caranfil dacă s-ar plia pe opinia majorităţii, şi cred că acesta este meritul său cel mai mare.” (Alex. Leo Şerban)
„Cărţile lui Tudor Caranfil? Am crescut şi m-am format, ca spectator de cinema… educat, (şi) cu ele. Vârstele peliculei? Un roman-fluviu al cinematografiei mondiale. Dacă ar trebui să rămân pe o insulă pustie (ferice vis!) şi n-aş avea voie să iau cu mine nici un film, aş lua Vârstele peliculei scrise de Tudor Caranfil…” (Ioan-Pavel Azap)
„Eşti captivat de aceste capodopere ale cinematografiei, iar scrisul lui Tudor Caranfil este, la rândul lui, captivant. Tudor Caranfil ştie să emoţioneze cititorul.” (Mihai Fulger)