De curând, la Editura Polirom a apărut, în traducerea Ancăi Gabriela Sîrbu, primul roman scris de Vladimir Nabokov după stabilirea în Statele Unite. Este vorba despre “Blazon de bastard”, carte apărută în 1947, fiind cel de-al şaptesprezecelea tiltlu al seriei dedicată autorului, iniţiată de editura Polirom în primăvara lui 2008.
„Blazon de bastard a fost primul roman pe care l-am scris în America şi asta s-a întâmplat la şase ani după ce eu şi această ţară ne-am adoptat reciproc. Cea mai mare parte a cărţii a fost scrisă în iarna şi primăvara anilor 1945-1946, într-o etapă a vieţii deosebit de senină şi de plină de energie. Starea mea de sănătate era excelentă. Consumul zilnic de ţigări atinsese pragul de patru pachete pe zi. Dormeam cel puţin patru, cinci ore, iar celelalte ore din noapte mi le petreceam plimbându-mă cu creionul în mâna prin apartamentul mic şi afumat din Craigie Circle, Cambridge, Massachusetts, unde locuiam sub o bătrână cu picioare din piatră şi deasupra unei tinere cu un auz exagerat de fin”, mărturiseşte Nabokov în prefaţa cărţii.
Romanul descrie o lume marcată de tirania unei dictaturi politice. Profesorul Adam Krug, renumit filosof în ţara sa, este singurul care refuză să se supună regimului, preluând funcţia de preşedinte al universităţii în noul an de învăţământ, nu atât principial, cât din motive legate de viaţa sa personală, în care are loc o tragedie ce îl face să simtă nevoia de-a se retrage pentru o vreme din societate şi a-şi petrece timpul împreună cu fiul său. Acest lucru este văzut ca un afront adus noii linii de gândire impuse de dictatorul Paduk (întâmplător, fost coleg de şcoală cu Adam Krug) şi „Partidul Oamenilor Obişnuiţi”, pentru care traiul individual este considerat periculos, diferenţele dintre oameni trebuie aplatizate, iar unica sursă de bunăstare a societăţii este statul. Dictatorul Paduk dispune, aşadar, să fie arestaţi toţi apropiaţii filozofului, sperând astfel să atragă sprijinul lui Krug pentru a valida noul regim şi o nouă lume birocratică, sublimă prin absurditatea ei.
Deşi cititorii ar putea fi tentaţi să găsească puncte comune între romanul “Blazon de bastard” şi cărţile lui Franz Kafka sau volumul “O mie nouă sute optzeci şi patru” al lui George Orwell, cea mai cunoscută viziune distopică asupra viitorului, însuşi Vladimir Nabokov separă datele în prefaţa cărţii: „La fel ca şi în cazul “Invitaţiei la eşafod” – cu care această carte are afinităţi clare – stabilirea unei comparaţii automate între “Blazon de bastard” şi operele lui Kafka sau clişeele lui Orwell n-ar face decât să demonstreze că automatul nu l-a citit nici pe marele scriitor german, nici pe mediocrul scriitor englez”.
„Vladimir Nabokov a scris un roman emoţionant despre drama unui om civilizat, captiv într-o lume tiranică – există o sumbră şi înfiorătoare inevitabilitate în trăirile, acţiunile şi umanitatea protagonistului său” (The New York Times)
„Povestea unui om liber într-un stat totalitar este o tragedie clasică a timpurilor noastre, iar “Blazon de bastard” abordează subiectul într-o manieră originală, remarcabilă” (The New Republic)
„Abilitatea cu care Nabokov îşi creează momentele de fantezie este formidabilă: o tehnică narativă abruptă, prin explorări minuţioase ale unor scene mărunte, detaliu după detaliu, care dizolvă realitatea într-un coşmar” (V.S. Naipaul)
„Diversitatea, forţa şi bogăţia percepţiilor lui Nabokov nu cunosc rival în literatura modernă” (Martin Amis)
Considerat drept unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, Vladimir Vladimirovici Nabokov s-a născut pe 23 aprilie 1899 la Sankt Petersburg, într-o familie foarte cultivată, astfel încât stăpânea impecabil franceza şi engleza încă din copilărie. În 1919, Nabokovii sunt nevoiţi să emigreze, iar în 1922 tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge până în 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923-1937) şi Paris (1937-1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi câteva drame. În 1925 s-a căsătorit cu Vera Slonim. În perioada respectivă şi-a întreţinut familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi analist de şah. În 1940 a plecat în America, împreună cu soţia şi fiul său, de teama să nu fie trimis într-un lagăr de concentrare. A predat la Universităţile Wellesley, Harvard şi Stanford. Între 1948 şi 1959 a fost profesor de literatura rusă la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care-i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în engleză “Evgheni Oneghin” de Puskin şi “Un erou al timpului nostrum” de Lermontov. Este autorul mai multor lucrări de critică literară, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru înţelegerea artei acestuia. Din seria rusa a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele “Masenka” (1926), “Rege, damă, valet” (1928), “Apărarea Lujin” (1930), “Ochiul” (1930), “Glorie” (1932), “Un hohot în beznă” (1932), “Disperare” (1934), “Invitaţie la eşafod” (1938), “Darul” (1937-1938). După stabilirea în Statele Unite, începe strălucita sa carieră de romancier în limba engleză. Publică “Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight” (1941), “Blazon de bastard” (1947), “Lolita” (1955), “Pnin” (1957), “Foc palid” (1962, roman în versuri, cu adnotări), “Ada sau ardoarea” (1969), “Lucruri transparente” (1972) şi “Ia priviţi la arlechini” (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic “Vorbeşte, memorie”. Pentru activitatea sa literară, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S-a stins din viaţă la Montreux, în 1977.
