La Editura Tracus Arte a apărut volumul de critică literară „Nichita Stănescu – spaţiul şi măştile poeziei” de Ion Pop. Încă de la prima sa carte, Nichita Stănescu aşează lirismul sub semnul jocului şi al măştii. Jocul stănescian este definit în esenţă o „strategie a instaurării semnului”, după cum a afirmat Ion Pop, o multiplicitate de tentative ale aproximării în expresie a unei realităţi virtuale aflate în mare măsură la dispoziţia poetului, şi nu subordonându-l.
“Poetul intră […] în posesia unui mesaj esenţial, ce are prestigiul şi misterul vechimii, deschizând calea spre adevărurile decisive; iar înţelesul său orientează fiinţa spre spiritualizare şi asceză, este cheia ce permite cu adevărat pătrunderea în spaţiul hiperborean: «Îngeri presăraţi ca florile/ se scuturau sfărâmaţi pe platforme.// Îngeri înnegriţi între litere,/ între pagina de deasupra şi cea de jos,/ subţiaţi, fără apă în ei şi răcoare,/ cu tăiş fioros». Conţinutul Cărţii indică deci limpede drumul de urmat şi oferă instrumentul prin care se va realiza: «Ca să mă tai cu ei de privirile/ care fără să le-nvoiesc mi-au crescut –/ când, togă virilă, tristeţea mea aspră/ cu o fibulă de gheaţă mi-o prind». De la forţa senzaţiei brute a acelor «molecule, adeptele lui Hercule», până la «toga virilă» prinsă cu o «fibulă de gheaţă», de la contactul primar cu materia supradimensionată, la simbolica ruptură de privirile ce mai comunicau cu exteriorul este, desigur, o distanţă semnificativă. Abia acum spaţiul auster al Hiperboreei poate apărea ca «zonă mortală a mai marilor minţii», lume a Ideilor neschimbătoare şi eterne ca piatra ascetică.” (Ion Pop)
