Sâmbătă, 7 ianuarie 2012, ora 19:00, la Teatrul Masca din Bucureşti (Sala Mare), va avea loc spectacolul „Acul cumetrei Gurton”, în regia lui Mihai Mălaimare, un muzical după un text din Teatrul Renaşterii Engleze (autor necunoscut), în traducerea lui Leon Levitchi. Din distribuţie fac parte: Olga Delia Mateescu, Mihai Mălaimare, Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Aurel Sorin Sandu, Viorel Păunescu, Ana Sivu Daponte,Valentin Mihalache, Răzvan Teodorescu, Andrei Drăgulescu, Haricleea Bădescu.
„Acul cumetrei Gurton” este o farsă în cel mai pur stil englezesc, deschizând drumul marilor comedii shakespeariene. Cumătra Gurton (Olga Delia Mateescu) şi-a pierdut acul de cusut, o „sculă preţioasă” în acele timpuri. Hodge (Mhai Mălaimare), servitorul ei, disperat că i s-au rupt pantalonii şi vrând să arate bine la întâlnirea cu o frumoasă ţărăncuţă, porneşte o căutare turbată pentru a depista acul.