Scriitorul Corneliu Vasile a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro o recenzie la volumul “Amanta de proximitate” de Petre Isachi, Editura Corgal Press. “Petre Isachi îl provoacă pe cititor să gândească, să ierarhizeze cărți, idei și principii.”, a scris autorul. Redăm integral recenzia:
“Cartea este un interesant jurnal, cuprins între 9 noiembrie 2009 și 20 ianuarie 2011, care conține în prefața intitulată Un steaptease (sic!) metafizic explicația alegerii titlului, după un tablou celebru. Autorul justifică „exercițiile de supraviețuire” ale literatului convins de „biografia ideii de literatură”, într-o lume a simulacrului generalizat, a haosului, iluziilor și hazardului.
Gânditorul și filozoful care contemplă viermuiala lumii reale, în sens eminescian, constată că femeia, iluzie și ficțiune majoră, este simbolul frumuseții, care evocă sensul nemuririi. Citatul, mottoul din Gustave Flaubert: „Nu scrii ce vrei”, îl edifică pe cititor asupra concepției autorului, care crede că scriitura se poate autonomiza.
Petre Isachi îl provoacă pe cititor să gândească, să ierarhizeze cărți, idei și principii. Astfel, despre Bacovia se afirmă că, necunoscând Legea priorităților „Orice ai vrea și ar trebui să faci, ai altceva de făcut mai întâi”, nu a fost consecvent să urmeze un drum dominat de reguli.
O carte despre studiul ierarhiilor sugerează că persoana care nu este afectată, obsedată de promovare, nu ajunge, de fapt, să fie atinsă de incompetența la care ceilalți ajung. Scriitorul este sclavul slovei, pentru că limba hotărăște viața și moartea.
Pornind de la o întâmplare reală, când este acceptat într-un anumit cerc intelectual doar pe baza cunoștinței cu alți oameni de calitate, Petre Isachi conchide că oamenii ar trebui să ajungă la o astfel de stare morală, deși ea pornește de la neîncredere. La nivelul națiunii, pornind de la faptul că „barbarii de tirani” s-au infiltrat în ființa neamului, consideră că viitorul ar trebui să se cristalizeze în jurul ideii de libertate (modelul american), și nu de independență, care a creat mituri compensatorii (Conspirația, Eroul, Cetatea asediată). De la începuturi, lumea a putut însă supraviețui prin mitul viitorului luminos, al vârstei de aur, promovat de revoluții, dar mesianismul comunist și nazist au fost inventate pentru scindarea individului până la pierederea identității de sine.
Referitor la conducători, scriitorul afirmă că aceștia vor duce o politică înțeleaptă doar neuitând că ei conduc oameni, respectând legile, iar cea dintâi condiție a fericirii este doar temporar înțelepciunea (Sofocle).
În prezent, școala, biserica și familia nu pot pretinde că îi învață pe oameni, pe copii ce este binele, atâta timp cât nu sunt încă stăpânite și cunoscute aspectele, 90%, non-raționale ale ființei umane.
Enumeră opere literare importante care au fost respinse la data apariției lor, fiind neînțelese de public:Iliada lui Homer, Madame Bovary de Gustave Flaubert, Florile răului de Charles Baudelaire, Hamlet de William Shakespeare (adaug comedia lui Caragiale, n.m.). De fapt, apariția unei cărți ce înseamnă pentru autorul ei? Confirmă sentimentul insuficienței personale,contrar celor afirmate de Gabriel Liiceanu, în mottoul la „Ușa interzisă”, că l-ar reda pe autor sieși, întreg.
Alte idei prezentate de autor privesc sentimentul istoriei, clasificarea scriitorilor între gânditori, nu între tehnocrați, critica ordinii (pre)stabilite, misionarismul religiei, vocația scriitorilor de a lumina masele, interogația metafizică a lumii.
Petre Isachi trece în revistă metafore și motive esențiale, precum spitalul, labirintul, scara, lanțul și observă că profesoratul inoculează pentru toată viața datoria față de ceilalți, venerarea cărții și a lui Dumnezeu, la fel cum duce la dependența de muncă.
Cine stăpânește adevărul și dreptatea pe lume? Este evocat filozoful Spinoza, care, în Tratatul politic, spune că „fiecare are atâta dreptate, câtă putere deține”!
Nu „gândirea proprie” trebuie să ne conducă, ci posibilitatea de a descoperi în intuiția și gândirea altora propriile noastre gânduri, îndoieli sau întrebări.Deci mitul originalității este o iluzie. Lui Petre Isachi îi repugnă CV-urile și interviurile: „nu-mi place să devin, cu voia mea materie primă, motiv, temă…”
Când scriitorul sau gânditorul se autoizolează, de fapt nevoia de recluziune confirmă nevoia de evadare din condiția comună. Iar iubirea de Dumnezeu, considerată a fi singura reală, nu poate exista fără iubirea de familie, prietenie sau natură.
Televiziunile, observă autorul, nu tratează adevăratele probleme ale actualității, invazia imigranților sau îmbătrânirea populației, ci se ocupă cu trivialități, calomnii, scandaluri politice.
Interesante sunt pasajele din scriitori clasici cunoscuți. Astfel, Paul Valery este citat pentru reflecțiile „Versurile mele au sensul care li se atribuie” și „Un om care scrie nu este niciodată singur”, Mircea Eliade spune că numai nebunii și sfinții nu se contrazic, iar Cezar Ivănescu afirmă tranșant că Mircea Cărtărescu este doar un plagiator fără stil! Un alt gânditor, Vladimir Volkoff, autorul unui Tratat de dezinformare , enumeră câteva idei malefice din ultima jumătate de veac:distrugerea tradițiilor, întărâtarea tinerilor contra vârstnicilor sau subminarea liderilor societății. Ortega Y Gasset este menționat pentru câteva idei din Revolta maselor : riscurile războaielor sunt mai mici decât riscurile păcii, trecutul este ignorat, viitorul este privit cu indiferență, singura preocupare fiind pentru prezent, cu satisfacție momentană, conveniență, fără idei înalte. Media electronică adoptă aspirațiile turmei, provocând isterie pentru chestiuni izolate, eludând întrebările cu impact pentru viitor, totuși se nasc întrebări existențiale și în acest context.
Autorul cărții nu îl agreează pe filozoful antic Aristotel, care considera omul un animal politic și vedea predominarea comunității asupra individului, ci îi admiră pe Machiavelli și Hobbes, care dezvăluie că viața și societatea însemnă luptă pentru dominație și spun că apărarea cea mai bună este atacul!
Citând fraze sau idei din Livius Ciocârlie, Naghib Mahfuz, Jim Marrs, Hannah Arendt, Camil Petrescu, scriitorul reține faptul că mintea disciplinată și voința anulează gândurile și emoțiile negative, generatoare de confuzie, depresii și stres.
Există și pagini de umor sau de ironie fină. Astfel, despre propria dezordine, spune, în cunoscutul metru folcloric: „A mea-i mai frumoasă și-i mai drăgăstoasă”, iar expresia „risc calculat” o ia, pe bună dreptate, în derâdere. Nu a existat „rezistența prin cultură”, ci numai supraviețuirea „cu voie de la poliție”, cu acordul cenzurii, impostura. Machiavelli este citat cu preceptul : „Între omul înarmat și cel dezarmat nu este nici o asemănare”, iar Confucius cu „Semnele și simbolurile conduc lumea, nu cuvintele și legile”.
Cititorului i se spun lucruri care nu au fost enunțate cu claritate în scrierile cunoscute. Astfel, despre Gabriel Garcia Marquez află că toată viața a fost prieten cu dictatorul Fidel Castro, ceea ce, adăugăm, îl alătură urmăritului ca terorist Che Guevara.Freud este menționat pentru ideea că oamenii sunt mânați în viață de dorințele fundamentale:pofta sexuală și setea de mărire. Emerson este apreciat pentru marea lui modestie, care îl determina să considere că orice om îi poate fi superior, că poate învăța de la oricine.
Petre Isachi spune că nu spiritul pamfletar al literaturii române ar trebui contestat, ci trivialitatea, societatea actuală fiind doar un „bâlci al deșertăciunilor”.
Din Moromeții lui Marin Preda, consideră că personajul cel mai interesant este Guica, pentru care suferința ticăloșește sufletul.
Autorul face numeroase referiri nu numai la lecturi și spectacole, dar și la actualitatea imediată: alegerile „libere”, mecenatul snobilor sponsori, răspândirea și lipsa de susținere a numeroaselor reviste de cultură, psihanaliza ca „șarlatanie terapeutică”, stabilirea ierarhiei care conduce lumea, înlocuirea Academiei cu Academia Cațavencu, neadoptarea Punctului 8 Timișoara, pretențiile de înlocuire poruncită a unor termeni din dicționarul limbii române, megalomania scriitorilor deveniți hagiografii proprii, ascensiunea veleitarilor la putere, umorul unor texte publicate în presă.
Cartea lui Petre Isachi dezvăluie preocuparea scriitorilor autentici față de degradarea ideatică, morală, lingvistică actuală, lăsând atâta speranță de remediere sau de revenire la normal câtă se poate întrevedea printr-o ușă întredeschisă.” (Corneliu Vasile)
