Regizorul Paul Negoescu a început filmările la primul său lungmetraj, intitulat “365 de Revelioane”. Filmările durează în total 20 de zile și au loc în București, iar primele cadre au fost turnate la sfârșitul lunii decembrie 2011. Scenariul este scris de Vlad Trandafir și Paul Negoescu, directorul de imagine este Andrei Butică iar sunetul este semnat de Vlad Voinescu.
Pelicula redă povestea lui Costin, un tânăr care în noaptea de Revelion decide să se despartă de prietena sa și să o regăsească pe fosta iubită. Rolul principal este interpretat de Andrei Mateiu („Aurora”, regia Cristi Puiu; „Portretul luptătorului la tinerețe”, regia Constantin Popescu). Din distribuție mai fac parte actorii: Tudor Aaron Istodor (“Hârtia va fi albastră”, regia Radu Muntean), Ioana Anton („Nuntă mută”, regia Horațiu Mălăele), Sînziana Nicola (“Ultimele cinci minute”, regia Andrei Șerban) și Raluca Aprodu (“Contra timp”, regia Jesus del Cerro).
Așa cum susține regizorul, filmul dorește să se oprească asupra momentului din viaţa unei persoane care a atins o vârstă critică şi care-şi pune problema: cu cine voi rămâne pentru tot restul vieţii? Este persoana de lângă mine cea cu care vreau să-mi petrec toată viaţa? Reprezintă ea pentru mine marea dragoste?
Paul Negoescu a realizat scurtmetrajele “Renovare” și „Derby”, care au fost selecționate consecutiv la Festivalul Internațional de la Berlin în 2009 și 2010 și au fost nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film.
Pentru filmul “Radu+Ana” Paul Negoescu a câștigat Premiul criticilor și Premiul pentru regie la Festivalul CineMAiubit în 2007 și o distincție importantă la Festivalul Internațional de Film Independent de la New York. Paul Negoescu este preparator universitar la UNATC – catedra regie film, director artistic al Festivalului Timishort și câștigător a numeroase premii internaționale
Filmul, o producție Hi Film, este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
“365 de Revelioane” a fost dezvoltat în cadrul CineLink al Festivalului de Film de la Sarajevo iar scenariul filmului a fost finalist al concursului inițiat de HBO.