Vineri, 27 ianuarie 2012, ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti, va avea prezentarea operei „Werther” de Jules Massenet, în variantă de concert. Orchestra Naţională Radio va fi dirijată de Tiberiu Soare, iar din distribuţie va face parte îndrăgita mezzosoprană Ruxandra Donose, care va interpreta rolul Charlotte. Alături de ea vor urca pe scena Sălii Radio Irina Iordăchescu (Sophie), Hector Lopez (Werther), Ionuţ Pascu (Albert), Orest Pâslariu Ranghilof (Le Bailli), Lucian Corchiş (Schmidt), Florin Simionca (Johann), Nicolae Simonov (Bruhlmann) şi Eugenia Graţiela Neagu (Kätchen). De asemenea, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu va participa la acest concert.
Unul dintre numele celebre ale generaţiei sale la nivel internaţional, mezzo-soprana Ruxandra Donose s-a bucurat de aprecierea criticii şi a publicului pe scenele de operă şi în sălile de concert peste tot unde a cântat în întreaga lume. Vocalitatea ei expresivă, muzicalitatea şi eleganţa prezenţei scenice i-au permis abordarea unui repertoriu larg atât de operă cât şi vocal-simfonic. De la Opera de Stat din Viena, angajamentele au condus-o în întreaga lume, de la Royal Opera House Covent Garden din Londra la Metropolitan Opera New York, de la San Francisco Opera la operele naţionale din Paris, Berlin, Los Angeles, Munchen, Madrid sau Tokyo.