Duminică, 15 ianuarie 2012, de Ziua Culturii Naţionale, la Botoşani, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”, a avut loc Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia, ediţia a XXI-a. Juriul de acordare a premiului, format din Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu şi Mircea A. Diaconu, i-a nominalizat pe scriitorii: Nicolae Prelipceanu, Vasile Vlad, Ovidiu Genaru, Ion Mircea şi Doina Uricariu, iar laureatul pe anul 2011 a fost poetul Ion Mircea, căruia i s-a decernat şi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani. Totodată, s-a decernat şi Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima, ajuns la ediţia a XIV-a. Juriul, format din Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon, i-a nominalizat pe Andrei Dosa, Medeea Iancu, Crista Bilciu, Matei Hutopila, Vlad Tăuşance şi Georghe Nechita. Premiul s-a acordat ex-aequo poeţilor Andrei Dosa, pentru cartea „Când va veni ceea ce este desăvârşit”, Editura Tracus-Arte, şi Cristei Bilciu, pentru cartea „Poema desnuda”, Editura Cartea Românească. Gala s-a încheiat cu un concert extraordinar susţinut de pianistul Mircea Tiberian şi interpreta Nadia Trohin.
Ion Mircea a fost desemnat şi Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani, aceeaşi distincţie fiind acordată până acum şi poeţilor Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Angela Marinescu, Şerban Foarţă, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu, Cristian Simionescu, Dorin Tudoran şi Dinu Flămând.
„După trei nominalizări, în 2002, 2003 şi 2004, juriul local botoşănean l-a uitat pe Ion Mircea, până în 2011. Ceilalţi doi colegi de promoţie clujean-echinoxistă
– Adrian Popescu şi Dinu Flămând – au primit deja Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” şi ţin să remarc prezenţa amândurora, acum şi aici, şi să o interpretez nu doar ca pe o formă de solidaritate, de confraternitate, dar şi ca pe un mod de atestare specială. Debutant în 1971, Ion Mircea nu a publicat în 41 de ani mai mult de 6 volume de versuri, plus unul antologic. Îmi place să văd în acest ritm un exemplu de prolificitate controlată, de concentrare şi de autoexigenţă la care destui poeţi mai tineri sau mai vârstnici s-ar cădea să mediteze. Dominantele carierei sale poetice sunt date de această capacitate de concentrare care se repercutează în densitatea textului poemelor şi, pe de altă parte, de o atitudine ceremonioasă, ceremonială chiar, uneori. Poetul pune o surdină pe sentiment în loc să le lase în voia lor, îşi călăuzeşte simţurile în loc să le deregleze, în schimb dă frâu liber gândirii sale imaginative, extrem de imaginative. Insolitul asociaţiilor sale se apropie de cuvintele în libertate ale avangardei”, a spus Mircea Martin, pe scena Teatrului Naţional din Botoşani.
„De la „Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” sau „Cântece excesive”, primele două volume ale lui Dan Sociu, n-avem în poezia mai recentă un volum mai reu?it în sfera „tranzitivului”, a „banalului” sau a „autobiograficului”(de?i, cu excep?ia lui ?tefan Manasia, Claudiu Komartin, Radu Vancu sau Dan Coman, mai to?i poe?ii semnificativi din ultimii ani au vizat-o). La fel ca Sociu, Dósa are deja ?tiin?a de a face din mărun?i?uri greu de decupat din noianul de amănunte ale zilei ni?te evenimente personale. Afirma?ia e de tot banală, însă ea exprimă poate cel mai corect fizionomia acestei poezii. ”, a scris Alex. Goldiş.
“Cele 13 capitole ale Poemei Desnuda nu îi vor purta ghinion Cristei Bilciu. Întâi pentru că ea este norocoasă din fire şi apoi pentru că norocul în literatură şi-l face autorul. Când am citit fragmente din textele ei şi-am aflat că participă la un concurs, am şi văzut-o câştigătoare. Originalitatea ei este uimitoare, dar cel mai mult m-a impresionat lipsa artificiilor, preţiozităţilor, „fiţelor” poetice sau dimpotrivă anti-poetice cu care majoritatea debutanţilor îşi fardează discursul. Naturaleţea versurilor cucereşte şi cred că este dintre cele care pot trece de la publicul curent al poeziei spre „cititorul obişnuit”, atât de greu de vânat. Crista Bilciu afirmă tranşant: literatura te face curvă. Ce să-i faci? Aşa cum ştiţi, cei care scriu îşi asumă şi riscuri…” (Horia Gârbea)
