Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în parteneriat cu Teatrul La Fenice și Venezia Marketing & Eventi, organizează în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia festivalul de muzică balcanică “Dimitrie Cantemir”, la care vor participa patru formaţii muzicale de prestigiu: Jordi Savall & Hespèrion XXI (Spania), formaţia Marâghî (Italia), formaţia Bezmârâ (Turcia) și grupul Anton Pann (România). Concertele din programul festivalului se vor desfășura în perioada 10-13 februarie 2012, la prestigiosul Teatru La Fenice din Veneţia, după cum urmează: 10 februarie 2012, ora 21.00 – concert inaugural susținut de Jordi Savall & Hespèrion XXI (Spania) – Sala Mare; 11 februarie 2012, ora 15.30 –formaţia Marâghî (Italia) – Sălile Apollinee; 12 februarie 2012, ora 18.00 – formaţia Bezmârâ (Turcia) – Sălile Apollinee; 13 februarie 2012, ora 18.00 – grupul Anton Pann (România) – Sălile Apollinee. Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român.
În cadrul concertului inaugural al Festivalului de muzică balcanică “Dimitrie Cantemir”, susținut de Jordi Savall & Hespèrion XXI, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția va organiza ceremonia de decernare a distincțiilor conferite de președintele României, Traian Băsescu,lui Cristiano Chiarot, președintele Teatrului La Fenice și lui Jordi Savall, în semn de recunoaştere a meritelor lor deosebite în promovarea culturii și a imaginii României.
Jordi Savall & Hesperion XXI (Spania) – Jordi Savall este o figură de excepţie a muzicii contemporane. Timp de mai mult de treizeci de ani s-a dedicat redescoperirii comorilor muzicale uitate, cercetând, citind şi interpretând un repertoriu esențial pe care l-a redat iubitorilor muzicii. Împreună cu cele trei formaţii pe care le-a înființat împreună cu Montserrat Figueras (Hespèrion XXI, La Capella Reial de Catalunya și Le Concert des Nations), a explorat un univers muzical plin de emoție și frumusețe, readucând în atenția publicului atât muzica veche, cât și instrumentul viola da gamba. Cu o îndelungată carieră de muzician, profesor, cercetător și inițiator de proiecte muzicale și culturale, Jordi Savall este probabil cel mai de seamă arhitect al actualei revalorizări a muzicii vechi. Cu o agendă concertistică impresionantă (peste 140 de concerte anual) și numeroasele înregistrări (în medie şase albume lansate în fiecare an, majoritatea editate de propria sa casă de discuri, Alia Vox), a demonstrat că muzica veche nu este neapărat elitistă, ci poate atrage un public numeros, din ce în ce mai tânăr.
Jordi Savall și-a început studiile muzicale la vârsta de șase ani, ca membru al corului de copii din orașul său natal, Igualada (Catalonia), apoi a trecut la studiul violoncelului, desăvârșit la Conservatorul din Barcelona. În 1965 a început să studieze, ca autodidact, viola da gamba și muzica veche, efectuându-şi studiile la Schola Cantorum Basiliensis (Basel, Elveția). În 1973 i-a succedat la catedră profesorului său August Wenzinger și a continuat să predea și să susțină cursuri de măiestrie. A înregistrat peste 170 de discuri, cele mai recente în seria „L’Orchestre de Louis XV, Suites d’Orchestre”, editată de Alia Vox. A fost distins cu numeroase recunoaşteri şi distincții, printre care „Officier de l’Ordre des Arts et Lettres‟ (1988), „Creu de Sant Jordi‟ (1990), „La Medalla de Oro de las Bellas Artes‟ (1998), Membru de onoare al Konzerthaus, Viena (1999), Doctor Honoris Causa al Universității Catolice din Louvain (2000) și al Universității din Barcelona (2006), „Medalla d’Or‟ a Parlamentului Cataloniei (2003). În 2011 CD-ul–carte „Dinastia Borgia” a primit Premiul Grammy la categoria „Best Small Ensemble Performance” și premiul pentru cel mai bum album la categoria „Ancient Music” la International Classical Music Awards.
Hespèrion XXI – Uniți de o pasiune comună pentru studiul și interpretarea muzicii vechi într-o manieră contemporană și fascinați de bogăția repertoriului muzical european și mai ales hispanic de dinainte de 1800, Jordi Savall, Montserrat Figueras, Lorenzo Alpert și Hopkinson Smith au pus bazele ansamblului Hespèrion XX în 1974. De mai bine de 30 de ani, ansamblul a rămas fidel viziunii fondatorilor, aducând pe scenele lumii bijuterii muzicale în premieră și devenind o prezență constantă la marile festivaluri, în special la cele de muzică veche. Devenit, odată cu trecerea în noul mileniu, Hespèrion XXI, ansamblul își continuă munca susținută de cercetare, scoțând la lumină repertorii în mare parte necunoscute publicului larg, de la muzica medievală hispanică la barocul englez și muzica Renașterii, ajutând astfel și la popularizarea creației compozitorilor reprezentativi (J. Jenkins, J. Rosenmüller, S. Scheidt etc.). Proiecte precum „Música en los tiempos de Cervantes”, „Música napolitana del Renacimiento”, „El Llibre Vermell de Montserrat”, „Romances Sefardíes”, „Cansós de Trobairitz”, „El Barroco Español” și producții centrate pe muzica unor compozitori ca A. de Cabezón, G. Gabrieli, G. Frescobaldi, E. du Caurroy, S. Scheidt, T. Hume, W. Brade, O. Gibbons, F. Couperin and J.S. Bach reprezintă numai o parte din domeniile de interes pentru Hespèrion XXI. Printre alte proiecte ale formaţiei se numără „The Art of Fugue” de J. S. Bach, „Lachrimae or Seaven Tears” de Dowland, „Laudes Deo” de C. Tye, „Recercadas del Trattado de Glosas” de D. Ortiz, „Romances y Villancicos” de J. del Enzina, „Fantasias for the Viols” de H. Purcell (distins cu numeroase premii), „Jerusalem, City of the Two Peaces” (câștigător în 2008 al „Prix Caecilia” și „Orphée d’or de l’Académie du Disque Lirique”). Un repertoriu atât de amplu necesită combinații variate de instrumentiști și o extraordinară virtuozitate, precum și o cunoaștere aprofundată a stilurilor și perioadelor. Hespèrion XXI este o formaţie internațională, compusă din cei mai buni virtuozi ai fiecărui instrument iar formula instrumentală variază în funcție de caracteristicile proiectelor, chiar dacă baza ansamblului rămâne aceeași. În abordarea muzicii vechi, originalitatea formaţiei constă în îndrăzneala opțiunilor sale: creativitatea individuală a muzicienilor îmbinată cu spiritul de echipă și căutarea neobosită a unei sinteze dinamice între expresia muzicală, cunoștințele stilistice și istorice și imaginația caracteristică muzicienilor contemporani.
Formația Marâghî (Italia) – Fondată în 2008, la celălalt capăt al „Drumului mătăsii”, la Veneţia. În prezent, formaţia explorează două linii: una vocală (hânende) și una instrumentală (sâzende). Prima propune o călătorie care începe cu compozițiile muzicianului, compozitorului și muzicologului ‘Abd ul-Qadir Marâghî (Maragheh, 1360 -? Herat, 1435). Compozițiile vocale s-au născut cu cea mai mare probabilitate la Samarcand, unde Marâghî a lucrat la curtea împăratului Timur. Parcurgând Drumul Mătăsii, compozițiile sosite în lumea otomană au influențat nașterea muzicii clasice otomane. Aceste compoziții vocale strălucesc datorită vocii solistei Sepideh Raissadat, după cum se poate remarca în CD-ul “De la Samarcand la Costantinopol pe urmele lui Marâghî” (Felmay, 2010). Ce a de-a doua linie este acea de explorare a repertoriului instrumental al vechii muzici clasice otomane (secolele XVI-XVIII), care răsuna la curte și în centrele sufi din Constantinopol. Grupul format din Giovanni De Zorzi (flaut „ney”, director muzical), Giovanni Tufano („ud” – lăută cu gât scurt), Fabio Tricomi (tambur),Stefano Albarello (tambur și lăută cu gât lung) și Sepideh Raissadat (voce, lăută cu gât lung „setar”), interpretează și compoziții scrise de Dimitrie Cantemir.
Formația Bezmârâ (Turcia) – Fondată în 1996 de Fikret Karakaya, formaţia încearcă să redescopere peşrev-ul și semţis-ul secolelor XVI și XVII, care se regăsea în cartea „Kitâbu Ilmi’l-Misiki ‘ala Vechi’l-Hurufât „- carte pentru învățarea muzicii prin intermediul literelor, scrisă de Dimitrie Cantemir. Dintre instrumentele existente în timpul redactării cărții, astăzi sunt utilizate doar ney-ul, nakkare-ul și dair-tamburul. Pentru a prezenta un mod de interpretare foarte apropiat perioadei, a fost necesară reconstruirea acestor instrumente tradiţionale.
Grupul Anton Pann (România) – Conceptul artistic a prins contur în primăvara anului 2003, când, la inițiativa Constantin Răileanu, pe atunci student, pentru prima dată, într-un ungher difuz luminat al unui club, s-a auzit o muzică exotică, antică, dar totuși nouă. În toamna anului ce a urmat, în scopul declarat al valorificării tezaurului muzical aflat în manuscrisele de pe teritoriul României, a luat ființă formația vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann”. Devreme ce Anton Pann, patronul spiritual al formației, s-a remarcat în conștiința românească a secolului al XIX-lea în primul rând ca reformator și psalt al muzicii bisericești, s-a impus fondarea grupului vocal de muzică bizantină „Anton Pann”. În 2006, s-a constituit Asociația pentru Cultură și Tradiție „Anton Pann”, organizație non-guvernamentală a cărei activitate nu se rezumă doar la susținerea de concerte și participarea la diverse manifestări cultural-artistice, obiectivul principal fiind cercetarea și valorificarea manuscriselor, precum și inițierea și implementarea de proiecte și programe socio-culturale. În 2008, prin bunăvoinţa unui important susţinător al formaţiei, Asociaţia a reuşit să achiziţioneze din Istanbul instrumente specifice muzicii abordate, uşurând munca de transpunere în plan sonor a ethosului muzicii vechi.
Dimitrie Cantemir (1673-1723) este o personalitate poliedrică de vârf a culturii romane, comparat de George Călinescu cu Lorenzo de’ Medici. A fost, pentru două perioade scurte, voievod al Moldovei (în perioada martie-aprilie 1693 și între 1710-1711). Prolific filolog și filosof, a fost, de asemenea, istoric, compozitor, muzicolog, lingvist, etnograf și geograf. După obiceiurile vremurilor, tânărul Cantemir a fost trimis ca ostatic (rehin) la Constantinopol, unde a fost educat în științele islamice, laice și religioase, devenind unul dintre cei mai mari literați ai timpului său și primul ne-musulman care a scris o enciclopedie în limba latină despre istoria Imperiului Otoman, intitulată „Incrementa atque decrementa aulae othomanicae” (Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman). Bazată pe documente și pe observaţia directă, această operă monumentală a circulat pentru câțiva ani în Europa sub formă de manuscris până când, în 1734, a fost tipărită la Londra în limba engleză și ulterior tradusă în germană și franceză. Deși în timpurile moderne a fost destul de criticată și unele dintre sursele sale documentare au fost puse sub semnul îndoielii, Istoria lui Cantemir a rămas principala operă istorică despre Imperiul Otoman până la jumătatea secolului alXIX-lea și a fost utilizată ca sursă de informare de Edward Gibbon în Istoria declinului și prăbușirii Imperiului Roman . În 1714, Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin, la îndemnul căreia a scris în limba latină lucrarea Descriptio Moldaviae, care surprinde prin diversitatea preocupărilor și a metodelor de abordare (geografie, antropologie, sociologie, politică, istoria moravurilor, mitologie). A fost consilier al lui Petru I, desfășurând în Rusia, în ultima parte a vieții, o activitate științifică rodnică. Printre altele, a contribuit la cartografierea Rusiei, iar colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. Cartea științei muzicii, scrisă în limba turcă, a fost elaborată în perioada șederii la Constantinopol. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală al muzicii otomane, Cantemir punând în discuție și importanța muzicii religioase ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica bizantină. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și cercetător de frunte al muzicii religioase.
