Joi, 5 ianuarie 2012, ora 18:00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, va avea loc vernisajul expoziţiei de grafică „Tia Peltz” (Colecţia Pavel Şuşară). Invitaţi: Pavel Şuşară, Silviu Angelescu. Curatori: Arina Şuşară, Vlad Angelescu. Amfitrion: Lucian Chişu.
„Desenatoare redutabilă și prolifică, posedă un sigiliu stilistic inconfundabil: laconism, humor, detaliu șarjat ca un spin cu vârf dulce(…) Inspirată, în creația sa grafică, de aspecte ale străzii Bucureștiului modern, Tia Peltz se apropie cu empatie mai ales de momentele de bucurie și petrecere ale vieții sociale. Notația sa rapidă, cu linie egală, fermă și sinuoasă, urmărește expresia și nu identitatea personajelor. Traseul ludic, de arabesc, al formelor este completat cu o deosebită plasticitate de petele neutre de acuarelă, ce umplu spațiul fără a concura linia.” a scris Octavian Barbosa.
Tia Peltz (1923-1999) a fost o graficiană, pictoriță și scriitoareromână Opera sa artistică include lucrări de pictură, grafică, desen și ilustrație de carte. Artist prolific, Tia Peltz a avut numeroase expoziții personale și participări în expoziții colective, atât în România, cât și în străinătate. O parte din lucrările sale sunt expuse în muzee, cum sunt Muzeul Național de Artă din București și Muzeul de Artă din Craiova, alte lucrări aflându-se în colecții particulare. Tia Peltz a realizat o serie de potrete ale unor personaltăți ale culturii române precum: Isac Peltz, Nicolae Tonitza, M.H. Maxy, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Leny Caler.