spot_img

„Încerc să mă feresc de standarde”

Mihai Mateiu a debutat, de curând, cu volumul „Oameni”, colecţia “Minutar”, Editura Casa de Pariuri Literare. “Una dintre cele mai mari virtuţi scriitoriceşti este o frazare în care intenţia nu e făţişă, explicită. Altfel spus: autorul reuşeşte crearea unui întreg univers atât de firesc precum respiră. În ceea ce mă priveşte, nu încape nicio îndoială că volumul „Oameni” al lui Mihai Mateiu posedă această virtute. Pur şi simplu îi cred fiecare rând scris, îl cred pe cuvânt. Desigur, amândoi provenim din lumi similare, dar nu acest fapt conjunctural mă face să simt şi eu, asemenea autorului, însemnătatea ca atare a povestirilor de faţă, aceasta fiind acoperirea în aur a literaturii.”, a scris Attila Bartis. Andra Rotaru a dialogat cu Mihai Mateiu, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Finalul povestirilor în acest volum este adeseori neaşteptat, schimbi registrele. Cum îţi construieşti personajele şi acţiunile lor? Există autocenzură, mizezi pe inspiraţia de moment?

Într-adevăr, în unele dintre povestiri se întâmplă ceva neaşteptat pe final. În altele în schimb e doar o schimbare de ritm, o intensificare. Se pare că-mi plac switch-urile astea!
În privinţa personajelor pot spune că nu le-am închipuit, încercând ulterior să le pun într-o situaţie sau alta – oamenii din carte au venit la pachet cu momentele în care i-am surprins. Ideea fiecărui text a venit ca întâmplare, ca personaj într-o anume situaţie. Cred că putem numi inspiraţie momentele acelea miraculoase în care, în mintea bântuind pe cine ştie unde, se înfiripă brusc o poveste, începe să pâlpâie viaţa unui personaj. Uneori e ceva brusc, ca o înflorire superaccelerată pe Discovery, alteori ceva mai lin, aproape imperceptibil. Scrierea propriu zisă e doar munca de a scoate la iveală imaginile întrezărite în asemenea momente sau perioade. Sigur, există şi inspiraţia de pe parcurs – în cazul acestor texte, ea a fost însă mai mult de ordin stilistic, legată de cum să spun un lucru, nu de ce anume să spun. Pentru a răspunde la întrebarea ta: da, mizez pe inspiraţie, dar în privinţa incipiturilor, nu pe parcurs.
Termenul de cenzură nu-mi place deloc, rezonează urât pentru mine. Îl leg de ceva impus din afară – chiar şi autocenzura are în percepţia mea tot cauze exterioare, e o reprimare dictată de teama de ceva din afară. Nu am renunţat la poveşti sau idei, nici măcar la cuvinte, de teama receptării. Am renunţat doar la ceea ce am simţit că încarcă inutil textul, că nu-i aduce nimic în plus sau că-l explică prea mult. E un control asupra textului pe care-mi place să-l simt şi ca cititor.

Abordezi teme diferite, subiecte ce au nevoie de o atentă documentare sau experienţe trăite. Ţi-e mai uşor să scrii despre ceva trăit decât să creezi lumi pe care nu le-ai cunoscut îndeaproape în viaţa reală?

Diversitatea tematică a povestirilor mele e un lucru care mă bucură mult – poate pentru că apreciez diversitatea în general şi-mi plac oamenii şi artiştii capabili să exploreze zone diferite. Unele texte din Oameni au un sâmbure trăit, altele au doar câte o nuanţă, câte un detaliu în care am pus experienţa mea. Sigur, e mai uşor să vorbeşti despre lucruri cunoscute, dar şi tentaţia creării de lumi e mare. Poate că, odată cu vârsta, te poţi depărta tot mai mult de ceea ce ai trăit – într-un fel, cred că scade acea miză strict personală a scrisului, acea răfuială cu tine însuţi.

Pe cât de tăioase sunt unele povestiri, pe atât de pline de tandreţe sunt altele, precum „bunica murind”.

Da, ăsta e un alt lucru care mă bucură. Cred că e o proporţie destul de echilibrată de texte „hard” şi „soft”. Interesant a fost că şi scrierea lor a fost una alternativă, ca şi când fiecare cufundare în violenţă, în duritate, avea nevoie de un contrabalans de calm şi blândeţe. Despre textul la care te referi un prieten mi-a scris: „e aici o sensibilitate în stare pură, fără urmă de patetism, ceea ce e al naibii de greu de scris” – dacă am reuşit asta, sunt de-a dreptul încântat.

„fiecare om simte într-un fel când îşi pierde libertatea, chiar dacă nu e pregătit să şi recunoască sau să accepte lucrul acesta”

Tind să fiu de acord! De exemplu, cred că-ţi pierzi libertatea atunci când începi să faci compromisuri – de dragul unei cariere, a unui statut social, a unei vieţi mai uşoare. Îţi aminteşti discursul pe care-l ascultă Bruce Willis în Pulp Fiction, când şeful îi spune în ce repriză trebuie să piardă meciul? Ceva de genul: „O să simţi o împunsătură. E mândria. Fuck pride! Treci peste.” Cred că toţi simt împunsătura, e un sistem de alarmă – doar că mulţi reuşesc să-l amuţească, să treacă peste. Mă uimeşte că le scapă tot ceea ce pierd când fac asta – curajul, respectul de sine, demnitatea. Să recunoşti că ţi-ai pierdut libertatea ţine de un anumit curaj, pe care nu-l mai ai dacă ai luat-o pe calea asta. Bruce Willis alege însă corect!

„cred că seducţia e ceva atât de personal încât cu greu se poate vorbi despre ea”, spune unul dintre personajele tale. Ce crezi tu? Care e rolul acesteia într-o linie narativă, atrage abordarea acestei tematici un public mai divers? Care e implicarea psihologică a scriitorului în conturarea personajelor?

Şi eu cred că e greu să vorbeşti despre seducţie, e ceva incredibil de complex şi de fin. Aş asocia-o totuşi cu intuiţia, pentru că sunt sigur că nu există forme de seducţie care să funcţioneze oricând, asupra oricui. Eu unul sunt sedus, în literatură, de formele pe care le simt cele mai potrivite pentru poveştile pe care le îmbracă. La fel ca bătrânul pe care l-ai citat, încerc să mă feresc de standarde.
Nu-mi dau seama dacă abordarea seducţiei ca temă într-o povestire atrage un public mai larg – în ciuda temei, Interviul rămâne un text literar, nu devine un articol de revistă glossy.
Legat de implicarea psihologică a autorului: e totală, fără a înţelege însă prin asta consens ideologic sau acord emoţional.

Subiectele pe care le alegi sunt ancorate în prezent. Există mize imediate şi mize pe termen lung?

Nu ştiu dacă înţeleg bine întrebarea. Subiectele sunt ancorate într-un prezent al personajelor, nu al lecturii. Mizele acestor texte sunt strict literare şi eu nu le pot diferenţia pe termene. Dar, sigur, felul în care ele sunt percepute nu mai ţine de mine.

Care e prima amintire legată de începuturile tale ca scriitor?

E o amintire superbă. Sigur, atunci nu am avut conştiinţa faptului că scriu „literatură”, dar am simţit limpede că e „altceva”. S-a întâmplat într-o seară de iarnă, chiar în preajma anului nou. Ideea textului m-a lovit în plină stradă şi, ajuns acasă, am încercat să o pun pe hârtie – au trecut câteva ore fără să-mi dau seama, lucrând cu cuvintele. A fost o bucurie vecină cu nebunia – bucuria celui care îşi găseşte un sens. Nu conta că asta reconfigura toată existenţa mea, în care până atunci mersesem în cu totul alte direcţii. Am încă acel text, dar nu-l citesc niciodată – e despre cineva care descoperă că trebuie să scrie. L-am intitulat „Cuvânt înainte” – înainte la orice avea să urmeze.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508