Vineri, 9 decembrie 2011, ora 16.00, la Librăria Humanitas „Nicolae Steinhardt” din Cluj (Str. Universităţii nr. 4), va avea loc lansarea volumului “Consolarea Filosofiei” de Boethius, colecţia „Biblioteca Medievală”, Editura Polirom. Vor prezenta: Adrian Papahagi şi Alexander Baumgarten.
Volumul “Consolarea Filosofiei”, publicat în ediţie bilingvă în traducerea lui Otniel Vereş, este mărturia scrisă a unui om decis să facă din condamnarea sa la moarte prilejul unei judecăţi universale a destinului uman. În urma acestei hotărâri, ia naştere una dintre cele mai importante lucrări de început ale filosofiei, teologiei şi literaturii latine medievale. Boethius reuneşte în mod original temele gândirii antice într-un testament spiritual lăsat Evului Mediu şi cititorilor iubitori de filosofie din orice epocă.
„Ne aflăm în faţa unui text de inspiraţie stoică şi neoplatonică totodată. Filosofia îl poartă pe discipolul său într-un parcurs soteriologic de la o resemnare inspirată din morala stoică spre o înţelegere a transcendenţei în cheie platonică”, a scris Adrian Papahagi în postfaţa volumului.
Boethius (cca 480-525) e filosoful cu care se consideră în general că se încheie Antichitatea şi se deschide perioada medievală în istoria disciplinei. Opera lui principală, Consolatio Philosophiae, a fost scrisă spre sfârşitul vieţii, pe când era încarcerat din ordinul regelui ostrogot Teodoric cel Mare.