Miercuri, 14 decembrie 2011, la Ateneul Român din Bucureşti, în cadrul Galei Iubitorilor de Artă, va fi donată Filarmonicii „George Enescu“ o sculptură reprezentându-l pe maestrul Sergiu Celibidache, realizată de sculptoriţa Celine Emilian. Artmark donează această sculptură, cu ocazia aniversării a trei ani de activitate. Cu aceeaşi ocazie, sunt prezentate în expoziţia de la Ateneu „100 de capodopere“ ale artei româneşti din toate timpurile, o selecţie extraordinară de lucrări de pictură şi grafică, pregătite de Artmark pentru Licitaţia de Iarnă 2011. Gala Iubitorilor de Artă este un eveniment organizat de Artmark în parteneriat cu Forbes România şi BMW Group România.
Sculptura dirijorului Sergiu Celibidache, datată 1979 – an în care, proaspăt numit în funcţia de director muzical al oraşului München, revenea la Ateneu pentru a susţine un concert alături de orchestra Filarmonicii „George Enescu”- va fi înmânat în cadrul Galei, directorul instituţiei, Andrei Dimitriu.
Sculptura, ilustrându-l pe celebrul dirijor român, face parte din ampla galerie de busturi ale intelectualității românești, realizate de Celine Emilian, alături de cele ale arhitectului Ion Ludoşanu sau inginerului George Mavrocordat. Printre operele artistei, care a studiat la Paris cu Bourdelle, se remarcă grupul celor douăzeci de statui de marmură reprezentându-le pe reginele şi doamnele României din perioada 1300 – 1840, realizate pentru un parc din Bucureşti.
Sergiu Celibidache a plecat din România în 1936, urmînd Academia de Muzică de la Berlin şi în paralel, cursuri de filosofie, după o perioadă în care a studiat matematica şi filosofia la Universitatea din Bucureşti. Din 1945 și până în 1952, s-a aflat la conducerea Filarmonicii berlineze, iar în România a revenit definitiv după 1990, primind mai multe distincţii pentru activitatea sa.
„În cadrul evenimentului aniversar Artmark de la Ateneul Român, vom dona Filarmonicii „George Enescu“ bustul prestigiosului dirijor, pentru că nu există un loc mai potrivit în care acesta să evoce personalitatea lui Sergiu Celibidache, decât printre iubitorii muzicii clasice. Dorim prin aceasta să aducem un omagiu maestrului şi să încurajăm recunoaşterea valorilor culturii româneşti, din toate ramurile sale“, a afirmat Alexandru Bâldea (Artmark).