De curând, la Editura Brumar a apărut volumul „Aceiaşi” de Andrei Novac. „Există în versurile lui Andrei Novac un dialog senin cu poezia tandră a unei vârste ce se cere exprimate şi cu vocabulele abandonate de postmodernii de succes şi întâlniri cu literaţii de odinioară, “clasicii” rostirii sentimentale: sunt şi trimiteri fugitive la confraţii pe care poetul îi iubeşte. ”, a scris criticul literar Cornel Ungureanu. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Volumul de versuri „Aceiaşi”, Editura Brumar, 2011, a apărut la o distanţă temporală semnificativă faţă de momentul scrierii sale.
Da, aşa s-a întâmplat, şi asta pentru că mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc ce voi face cu el, în ce haină urmează să îl îmbrac. La un moment dat, am vrut să renunţ la el, dar, se pare, că nu am putut. Când am reuşit să depăşesc acest prag, volumul a prins formă şi a fost publicat. Cărţile se aseamănă cu unii oameni, adică au o poveste a lor şi volumul acesta, cum este firesc, are o poveste a lui, una care, sper, o să meargă mereu tot mai departe.
„Aceiaşi” este de un lirism neobişnuit pentru poezia care se scrie în momentul de faţă. Care sunt riscurile şi care sunt plăcerile asumate?
Mi-a plăcut, întotdeauna să fiu altfel şi nu mi-a păsat niciodată ce fac toţi ceilalţi, mai ales că poeziile pe care le-am scris au avut priză la cei care le-au citit. Mai mult decât atât, lăsând la o parte aceste lucruri, eu cred că poezia mea o să reuşească şi o să conteze. Şi, atunci, merită să îmi asum orice riscuri, cât despre plăceri ele sunt infinite. Cred în poezia scrisă prin prisma vocaţiei, fără talent şi mesaj nu există viitor în poezie.
„E în literatura lui Andrei Novac o seninătate şi un echilibru din ce în ce mai greu de descoperit în scrisul tânăr”, a afirmat criticul literar Cornel Ungureanu pe coperta a patra a volumului. De unde această serenitate în scrisul tău, urmează unui dezechilibru?
Literatura mea este una care mă scrie pe mine şi nu eu pe ea, poate că, de aici, această seninătate, cât despre dezechilibre, ele îşi au rostul oriunde, dar nu în scris, cel puţin în scrisul meu. Ar putea să mai existe o explicaţie: aceea că sunt împăcat cu tot ce mi s-a întâmplat şi, atunci, pot să scriu cu seninătate.
„ochii acestei zile nu se aseamănă în culori/ nici cu ochii de câine, nici cu cei de pisică”
Da, ei se aseamănă cu poezia adevărată, adică se confundă cu libertatea oraşelor mari sau cu singurătatea fermecătoare a cîmpurilor peste care sunt stăpâni doar vântul şi Dumnezeu. Ochii acestei zile sunt ochii fiecăruia dintre noi sunt, până la urmă, viaţa şi tinereţea prin care fugim grăbiţi, crezând că ne aparţin. Ochii rămân întotdeauna, veşnicia lor ţine, până la urmă, de faptul că ei captează şi, mai ales, ne prezintă şi ne reprezintă, prin ei sperăm, visăm şi, tot prin ei, la un moment dat, murim pur şi simplu.
„în lumea de azi,/ prea multă sensibilitate/ ar putea să te ucidă” În unele zone ale lumii sensibilitatea este un atu. Ce se întâmplă în România?
România a avut un dezavantaj faţă de ţările în care sensibilitatea este un atu. A fost nevoită să îşi întrerupă evoluţia brusc, fără explicaţii şi să accepte un regim opresiv care a distrus tot ce ieşea din tipare. Mai mult, a fost obligată să cedeze o parte din teritorii. Şi, ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, intelectualitatea care a refuzat pactul cu sistemul nou instalat a fost trimisă la reeducare în puşcăriile comuniste. Şi, dacă în România se putea suferi şi muri în limba română, în teritoriile pierdute, românii nu au putut decât să moară pentru limba română. Astfel că, după cinzeci de ani de comunism, România trebuie să redevină aceeaşi ţară.
Există vreo limită scrisă în palmă?
Cred că fiecare dintre noi are un destin care poate să se împlinească. Limita scrisă în palma fiecăruia dintre noi este fiecare zi care se termină, începutul unei alteia este un cadou pe care trebuie să îl tratăm ca atare.
„Aş putea să scriu despre orice”
Scriu despre tot ce mi se întâmplă, despre tot ce văd că li se întâmplă celorlalţi, scriu despre viaţă şi despre moarte. Scriu pentru că nu aş mai putea altfel şi pentru că tot ce fac acum o să aibă un rost.
De ce „Aceiaşi”?
Pentru că, suntem aceiaşi, şi pentru că, nici măcar, trecerea timpului nu ne poate schimba. Aceiaşi, pentru că identitatea noastră este dată de valorile esenţiale ale existenţei unui om sau a mai multor oameni pe acest pământ, în această lume în care trăim, iubim şi murim. Aceiaşi înseamnă redobândirea unei identităţi pierdute cândva.
Felicitari, felicitari, felicitari!
Este un Mos Craciun generos cu impliniri in plan cultural si nu numai.
Vrem si noi volumul cu autograf.
Cu alese multumiri,
Prof. Valentina Lupu
Felicitari pentru reusita dumneavoastra si mult succes in continuare.
Prof. Anusca-Doglan Elena
Palatul Copiilor Vaslui
Multă baftă cu noul volum! Abia aștept să-l citesc!
Felicitari pentru noul volum! Mult succes in continuare!
Felicitari!Frumos interviu
Felicitari, Andrei! Nu-mi pare rau ca n-am ajuns la lansare, imi pare rau ca n-am apucat sa ne vedem.
Am tot asteptat un comentariu si de la un EL.
Mi-am luat eu inima in dinti!
Oricum fata de multi ceilalti, am fost candva primul!
Daca nici coperta asta nu are trecere, nu mai ai ce sa faci!
Felcitari!
Trebuie tradusa si in maghiara!;)