Joi, 15 decembrie 2011, ora 19.00, la Palatul Cercului Naţional Militar din Bucureşti, va avea loc evenimentul caritabil „Ajută-i să respire”. Evenimentul este organizat de Cristina Chiriac, de Fundaţia Internaţională „Omenia” şi de Asociaţia pentru Promovare şi Dezvoltare Comunitară, cu sprijinul 360 Revolution, fiind destinat strângerii de fonduri pentru copiii diagnosticaţi cu TBC şi internaţi în cadrul Clinicii de Pneumoftiziologie, parte a Institutului Naţional de Pneumologie „prof. Dr. Marius Nasta”. În cadrul evenimentului va fi prezentat proiectul multimedia „Unknown Identity Sharing” (concept: Codin Orăşanu şi Sorin Naste), urmat de un recital de chitară clasică oferit de Amir Abo-Zayed şi Andy Avădănoaiei.
„UNKNOWN identity sharing” este un proiect audio vizual ce își propune să traducă în imagine și sunet una din particularitățile spațiului urban – sharing-ul de identitate. Acest tip de experiență este definit prin transferul, voit sau întâmplător, de la o persoană la cealaltă a unor expresii, credințe, sentimente, obiceiuri, spații, vicii, idei și păreri.
„Ne-am gândit să organizăm acest eveniment întrucât peste un milion de români au venit în contact cu bacilul care provoacă tuberculoza. Această boală este una a sărăciei. De cele mai multe ori ea nu apare decât acolo unde nu sunt respectate condiţiile unei vieţi decente. Or, ceea ce este cel mai îngrijorător este faptul că în urma tuberculozei mor mai mulţi copii şi adulţi decât în urma oricărei alte boli infecţioase. Sărbătoarea Naşterii Domnului ar trebui să ofere cât mai multă lumină celor care au nevoie de grija noastră. De aceea, am înţeles că investiţia personală dedicată unui astfel de eveniment va prilejui strângerea fondurilor necesare pentru a le oferi copiilor bolnavi de TBC condiţii de viaţă mai bune”, a declarat Cristina Chiriac.
Fondurile strânse în urma acestei acţiuni vor fi folosite pentru igienizarea Secţiei de pneumoftiziologie copii “Lacul Bucura”, din cadrul Institutului Naţional de Pneumologie „prof. Dr. Marius Nasta”, şi pentru achiziţionarea unor televizoare, calculatoare şi medicamente destinate acestora.
Statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că România face parte din regiunile unde tuberculoza este încă foarte activă. În lume, la fiecare patru secunde, un om se îmbolnăveşte de TBC. România face încă parte dintre ţările europene cu o incidenţă mare a tuberculozei active. Deşi tendinţa răspândirii acestei boli este de scâdere, România se află în topul ţărilor cu un număr ridicat de persoane afectate de această boală. Mai exact, o rată a incidenţei de 120 de cazuri de tuberculoză la 100.000 de locuitori plasează România pe primul loc în rândul ţărilor europene.
„Alimentaţia proastă, neglijenţa şi condiţiile de igienă precare sunt doar câteva dintre cauzele care fac ca România să fie pe primul loc în UE în ceea ce priveşte numărul de bolnavi de TBC. Din păcate, cei mai expuşi acestei afecţiuni sunt copiii. În fiecare zi, trei copii sunt diagnosticaţi cu tuberculoză. Aceştia sunt afectaţi nu doar de boală, ci şi de lipsa condiţiilor unei vieţi mai bune. De fiecare dintre noi depinde modul în care aceştia trăiesc. Indiferenţa noastră agravează boala lor. Îi invit, de aceea, pe cei care îi pot ajuta pe aceşti copii să fie alături de noi în cadrul evenimentului dedicat lor”, a declarat Cristina Chiriac.