Spectatorii care au curiozitatea să asiste la un spectacol instalaţie într-o cameră de hotel, pot participa în februarie şi martie 2012, la reprezentaţia „Camera 1306 [I am myself]”, realizată după un concept al coregrafului Cosmin Manolescu. Catrinel Catană şi Cosmin Manolescu le vor propune o interacţiune live şi improvizaţii incitante. Catrinel Catană a dialogat cu Andra Rotaru despre acest spectacol, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
De curând, la Hotel Intercontinental a mai avut loc o reprezentaţie a spectacolului „Camera 1306 [I am myself]”, desfăşurată de-a lungul a 6 ore, cu public diferit de la oră la oră. Ce aduce nou fiecare dintre reprezentaţii?
Fiecare reprezentaţie are o altă poveste, şi fiecare poveste are un public diferit. Noul îl găsim în reacţiile publicului. Se poate spune că publicul nostru este provocat, dar rămâne la latitudinea lui dacă acceptă această provocare sau nu, dacă dă frâu liber senzaţiilor de orice tip – miros, gust, tactil. De fapt, de la acest accept provine o altă nuanţă a noului. Au fost spectatori care au refuzat să părăsească camera, care au rămas la mai multe reprezentaţii, şi spectatori care au plecat după primele 15 minute. De ce? Poate, pentru că totul depinde de cât de mult este acceptată această provocare. Totul este extrem de intim şi puternic.
Cosmin Manolescu povestea la finalul uneia dintre reprezentaţii că nu a întâlnit încă acel public, în România, care să-l surprindă total şi să-l pună în dificultate. Este la fel şi în cazul tău?
Cosmin este un aventurier, el explorează la maximum tot ceea ce este nou, îi place şi surprinde audienţa ori de câte ori i se dă ocazia. Multe dintre momentele spectacolului sunt concepute în timp real. Nu pot spune că am fost pusă în dificultate, însă am fost surprinsă de reacţia anumitor spectatori. E prima oară când “lucrez” cu un public atât de aproape şi, deşi am ştiut de la bun început ce presupune, am acceptat şi am luat totul ca pe o mare provocare.
Spectacolul Camera 1306 [I am myself] a fost performat şi în Marea Britanie, unde publicul este uşor diferit de altele. Prin ce se diferenţiază?
Trebuie precizat că şi spaţiul a fost diferit şi a dat posibilitatea publicului să intre şi să părăsească locul ori de câte ori voia şi simţea nevoia. Şi, într-adevăr, publicul a fost diferit, destul de reţinut şi mai puţin deschis la un astfel de «experiment». Cred că, pur şi simplu, trebuie să fii pregătit pentru «I am myself».
Fiecare dintre cei care asistă la spectacol reacţionează diferit, spaţiul intim oferit de o cameră de hotel predispune fie la mari intimităţi, fie la mari inhibiţii.
E adevărat, fiecare participant la spectacol reacţionează diferit, intimitatea poate speria, dar, în acelaşi timp, îţi poate da un soi de siguranţă. Paradoxal, nu? Intervine aici şi vulnerabilitatea intimităţii, te simţi expus, în acelaşi timp eşti liber să acţionezi, să te joci. Pentru mine, farmecul acestui spectacol este libertatea pe care o poţi avea într-un cadru intim.
Care a fost structura de la care a pornit interpretarea ta?
Nu am lucrat pe un anumit tip de structură, am lucrat pe anumite teme propuse de Cosmin, dar şi pe un anumit tip de limbaj corporal. M-a motivat acest spectacol, pentru că sunt interpretă, dar conceptul propus de Cosmin mi-a dat posibilitatea să mă exprim şi coregrafic. Nu a existat un scenariu preexistent al spectacolului. Scenariul este spectacolul însuşi.
La un moment dat există o scenă în baie, în care eşti înconjurată de spectatori. Limitele unui spaţiu privat sunt depăşite, intimitatea ta se desfăşoară alături de ei. Este un lucru care devine normal, un simbol al celor care ne înconjoară zi de zi, fără să ne fie alături, dar pe care să-i simţim, să ne dorim contopirea cu lumile lor?
Acel moment este deschis miilor de interpretări, ai libertatea să crezi ce vrei despre el. Pentru mine este un simbol al singurătăţii, o singurătate printre oameni şi lângă oameni. De asemenea, scena aceasta ne spune despre felul în care putem aluneca printre oameni, realizând foarte târziu că nu este o trecere, ci mai degrabă o “furişare”, pentru că nu vrem ca intimitatea să ne fie depăşită. Şi din nou, această depăşire are un înţeles diferit pentru fiecare.
De la reprezentaţie la reprezentaţie, tu şi Cosmin Manolescu aveţi posibilitatea să improvizaţi în funcţie de spaţiu şi public.
Sigur, asta e partea cea mai captivantă în acest spectacol. La fiecare reprezentaţie există un alt story, aşa cum am precizat mai devreme, story care implică acţiuni diferite, trăiri diferite, senzaţii diferite, o altă muzică, o eventuală proiecţie, un film, un masaj, un miros de parfum, o gură de vin, o muşcătura, un sărut sau o simplă îmbrăţişare. Cu fiecare spectacol simt că mă redescopăr. Într-un fel pot spune că totul ia forma unui joc, un joc în care dau, primesc şi retransmit. Ne jucăm cu publicul? Da, posibil. Poate fi totul văzut ca un ping-pong al reacţiilor şi simţirilor. Îmi place acest joc, este incitant şi stimulant pentru ambele părţi şi pentru cei care vin la spectacol dar şi pentru mine.
De ce [I am myself]?
Sunt liber să mă exprim în intimitate şi în libertate în acelaşi timp ?
Energiile fiecărei reprezentaţii mi-au dat oportunitatea de a ajunge sau nu către acest «eu sunt eu»
Camera 1306 [I am myself] va putea fi văzut de public şi în 17 februarie și 2 martie 2012. Aşteptări?
Aşteptări, ca înaintea oricărui spectacol, sunt curioasă. Curiozitatea îmi întreţine inspiraţia. Îmi doresc doar ca spectatorul să se lase purtat, şi intensitatea trăirilor să depăşească ‘cotele normalului’.
