spot_img

Soprana Mirela Zafiri şi tenorii Liviu Indricău şi Ionuţ Hotea, debut pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Luna noiembrie aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti trei debuturi în roluri importante. Primul moment de acest gen va fi reprezentaţia cu opera “Nabucco” semnată de Giuseppe Verdi – spectacol programat sâmbată, 5 noiembrie 2011, de la ora 19:00. În cadrul acestuia va debuta tânărul tenor Liviu Indricău, care va interpreta pentru prima oară în cariera sa rolul Ismaele. Duminică, 6 noiembrie 2011, de la ora 11:00, opera “Motanul Încălţat” semnată de Cornel Trăilescu va prilejui alte două debuturi: soprana Mirela Zafiri va interpreta pentru prima oară rolul Cotoşman, iar tenorul Ionuţ Hotea dă viaţă personajului Ionică.

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare, secţia canto, Liviu Indricău a participat la cursuri de masterclass susţinute de baritonul Eduard Tumagian şi de regizorul Marco Gandini. Tenorul Liviu Indricău face parte din echipa Operei Naţionale Bucureşti din anul 2009. A mai colaborat cu orchestrele filarmonice din Râmnicu-Vâlcea, Iaşi, Bucureşti, Sibiu şi a susţinut turnee în Germania, Franţa, Italia. Din repertoriul lui fac parte roluri precum: Păstorul din „Oedipe” – George Enescu, Contele Ricardo din „I quatro rusteghi” („Cei patru bădărani”) – Ermanno Wolf-Ferrari, Ionică din „Motanul Încălţat” – Cornel Trăilescu, Cârmaciul din „Der fliegende Holländer” („Olandezul zburător”) – Richard Wagner, Ferrando din „Cosi fan tutte” – Wolfgang Amadeus Mozart.

Alături de Liviu Indricău, din distribuţie fac parte artiştii şi colaboratorii ONB, Eugen Secobeanu, Pompeiu Hărăşteanu, Mariana Colpoş, Sidonia Nica, Marius Boloş, Valentin Racoveanu, Dorina Cheşei, iar solişti balet vor fi Mădălina Slăteanu, Vicenţiu Popescu şi Raul Oprea. Conducerea muzicală a spectacolului îi aparţine dirijorului Iurie Florea.

În opera “Motanul Încălţat” semnată de Cornel Trăilescu, alături de soprana Mirela Zafiri şi tenorul Ionuţ Hotea, distribuţia spectacolului îi reuneşte pe Irina Iordăchescu, Adriana Alexandru, Florin Diaconescu, Ştefan Schuller, Vicenţiu Ţăranu, Pompeiu Hărăşteanu , Marius Boloţ, Vlad Miriţă, Lucian Corchiş, Daniel Filipescu, Paul Basacopol, Vasile Chişiu, Florin Simionca, Anastasia Zavodnik. Spectacolul va fi dirijat de Ciprian Teodoraşcu.

Mirela Zafiri este prim-solistă a Operei Braşov şi doctorand la Universitatea de Muzică Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. Nicolae Brandus. Este licenţiată în canto la Universitatea de Muzică Bucureşti, clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu şi absolventă a Masterului Universităţii de Muzică Bucureşti, specializarea  artă vocală, la aceeaşi clasă. A participat la cursuri de masterclass susţinute de Georgeta Stoleriu, Arta Florescu, Toma Popescu Mariana Nicolesco, Ionel Pantea. A susţinut turnee în Italia, Franţa, Germania, Elve?ia, Spania, Austria şi este laureată a  Festivalului Concurs ,,Mihail Jora’’ (1998)  şi a Concursului ,,Ionel  Perlea’’ (1999), iar in anul 2000 i-a fost decernat Premiul revistei Actualitatea Muzicală.

Ionuţ Hotea este student la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Facultatea de Interpretare, secţia Canto, clasa prof. univ. Mariana Colpoş şi prof. drd. Ionel Voineag. Până în prezent tânarul tenor a obţinut Bursa „Rotary” de Excelenţă în 2008 şi 2009 şi premiul I la Olimpiada Naţională Bucureşti.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508