Miercuri, 23 noiembrie 2011, ora 13.00, la Galeria UNA din Bucureşti are loc vernisajul „scrieri şi descrieri” ce reuneşte lucrările Departamentelor de Grafică de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi de la Facultatea de Arte Plastice a Universităţii de Vest din Timişoara. Aceste lucrări au fost expuse la Timişoara, între mai-iunie 2011, iar la Bucureşti vor putea fi văzute până la sfârşitul lunii decembrie a acestui an. Proiectul este coordonat de prof. univ. dr. Adriana Lucaciu / conf. univ. dr. Vică Tilă Adorian (Facultatea de Arte Plastice a Universităţii de Vest din Timişoara) , conf. univ. dr. Eugen Alexandru Gustea / lector univ. dr. Carmen Apetrei (Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti).
„Prezenţa studenţilor UNArte la facultatea de arte din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi a studenţilor timişoreni la UNAgaleria constituie de câţiva ani o fericită continuitate, marcată de numeroase parteneriate realizate în ultimii ani între cele două şcoli de artă. De data aceasta, “Scrieri şi descrieri” reuneşte studenţii departamentelor de grafică; în spaţiul pedagogiei artistice contemporane, artele grafice ocupă un spaţiu privilegiat, bucurându-se de interesul crescând al studenţilor şi totodată de certitudinea calităţii. În acest sens, ceea ce-i (re)uneşte aici pe studenţii noştri pare a fi, în primul rând, virtutea de desenator, adică de constructor al formelor, indiferent de suportul material sau de tehnica aleasă. Ei par a fi conştienţi că desenul a fost – şi este – “genul proxim” al artelor plastice, dimensiune unificatoare a oricăror demersuri vizuale. În acest sens, ceea ce impresionează este uimitoarea diversitate a lucrărilor expuse: pentru un spectator neavizat, aceasta poate părea derutantă. Incongruitatea este însă doar aparentă: ochiul cunoscător ştie să identifice diversele tehnici ale gravurii, experimentele ce asumă noile medii şi – nu în ultimul rând – tridimensionalitatea, exhibată în obiecte şi instalaţii. În locul uniformizării, asistăm la un fascinant spectacol al diversităţii vizuale, care pare să răspundă provocării lansate de titlul unei instalaţii din expoziţie: “eu sine sunt, tu cine eşti, noi astea suntem”. Iar rezultatul final este, fără îndoială, o demonstraţie de forţă vizuală, în tot atâtea variante câţi tineri artişti cuprinde expoziţia”, a scris Ruxandra Demetrescu, Rector UNArte, în catalogul expoziţiei.