Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, de la ora 18.00, la standul Casei de editură Max Blecher în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”, va avea loc lansarea volumului „poetic. Cerul din delft şi alte corpuri româneşti” de Răzvan Ţupa. La lansare va avea loc şi un performance al autorului.
Cel de-al treilea volum al lui Răzvan Ţupa, „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti”, a apărut în colecţia „Plantaţii. Este o carte aşteptată din 2005, timp în care Răzvan Ţupa a devenit cel mai energic şi mai inventiv promotor al poeziei în spaţiul public.
Răzvan Ţupa (n. 1975, Brăila ) a debutat cu volumul „Fetiş” (2001), pentru care i s-a decernat Premiul Naţional „Mihai Eminescu” pentru debut. Doi ani mai târziu, cartea a apărut într-o ediţie revăzută sub titlul „Fetiş – o carte românească a plăcerii” (2003). A doua sa carte, „Corpuri româneşti” (2005), a fost însoţită de un CD cu texte în lectura autorului. Răzvan Ţupa a organizat, între 2005 şi 2010, mai multe serii de întâlniri şi evenimente având în centru literatura contemporană („Poeticile cotidianului”, „atelieRelaţionale”). Redactor-şef al revistei Cuvântul (2006-2008) şi autorul documentarului „poezie. puterea” (2009).