Sorin Preda, „Moromeţii: ultimul capitol”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, 246 p.
Cu Gigi Baltag – fiul Ilincăi:
– La bătrîneţe, Tudor Călăraşu se mai schimbase. Devenise ceva mai senin, mai împăcat cu sine. Nu mai avea replica aia a lui tăioasă şi plină de ironie.
– Să nu crezi. Aşa blînd cum părea, tot strecura el o subtilitate, un reproş usturător. Ţin minte că am fost la cîmp toată familia – eu, tata, mama şi bîtu. Trebuia să încărcăm porumbul în căruţă şi tata era nervos, iute, cum îi era felul: „Hai, dom’le, mai repede, să terminăm, că ne prinde noaptea”… „Nu pot, domnule, mai repede. Sînt bătrîn”, i-a zis bîtu… „Înseamnă că nu eşti bun de nimic”, i-a replicat tata. „Ba, sînt bun”, s-a apărat bîtu. „Păi, la ce eşti bun?” Deja, cearta părea să dea în clocot, dar bîtu, după un moment de cumpănire, a rezolvat conflictul imediat şi, ca un înţelept ce era, a zis: „Sînt bun pentru că îţi faci treaba cu mine, domnule, şi-ţi ţin calul de dîrlogi!” Tata a rămas cu vorba în gură. La asta nu se gîndise. Bîtu ţinea caii de dîrlogi (asta era sarcina lui). Deci avea şi el o contribuţie… Cînd am ajuns acasă, tata s-a apropiat spăşit de bîtu şi i-a zis: „Da, domnule, făcui treabă cu dumneata! Am greşit, iartă-mă!”… „Mi-am dat seama – a zis bîtu. Uite, cu mine ai încărcat căruţa şi vii cu ea plină acasă. Dacă nu eram eu, e posibil ca lucrurile să nu se fi petrecut tot aşa.”
Daniel Cristea-Enache
