Nu ştiu câţi dintre scriitori au plăcerea să viziteze biblioteci şi să îşi caute propriile cărţi, pentru a căuta adnotările făcute de cititori necunoscuţi. Câţi dintre noi ne gândim atunci când scriem un poem, că aşezarea sa în pagină va lăsa mai mult sau mai puţin spaţiu altora pentru însemnări viitoare.
O astfel de interacţiune dintre cititor şi scriitor este mult mai pregnantă pe internet, unde există spaţii destinate comentariilor. Iar, uneori, editurile publică manuscrisele pe site-ul lor, în întregime, pentru a înlesni comentarii pro şi contra. Pentru a incita imaginaţia şi a forma un public inexistent până la contactul cu manuscrisul. Dacă un cititor nu poate fi convins nici de comentarii, nici de manuscris, atunci el se poate orienta spre alte volume.
Dacă am căuta volume din secolele trecute, desenele de pe margine se aseamănă cu ceea ce astăzi internetul deja oferă: un spaţiu gazdă, o invitaţie, o apartenenţă. Multe dintre volumele care astăzi sunt greu accesibile, fiindcă sunt foarte vechi, au tot felul de desene la începutul foilor sau capitolelor. Este o invitaţie deschisă de parcurgere a textului, un mic ritual de întâmpinare. Nu este la fel şi pe internet, când gazda (site-ul) apare în culori dintre cele mai atrăgătoare şi o grafică pe măsură?
Dar, ca scriitor, ce simţi atunci când vezi un necunoscut care îţi ţine cartea în braţe şi îţi cere un autograf? Ce fel de relaţie se creează între tine şi acel necunoscut?
Deşi acum poţi să citeşti cărţi folosind doar un telefon, nu ştiu câţi dintre scriitori s-ar mai putea întâlni faţă în faţă cu un potenţial cititor şi cum ni s-ar mai confirma interacţiunea dintre două corpuri fizice.
Andra ROTARU
