spot_img

Editura Humanitas la „Gaudeamus” 2011

Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Antoaneta Ralian, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu, Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu sunt doar o parte dintre autori pe care Editura Humanitas îi va prezenta la Târgul „Gaudeamus”, în perioada 23-27 noiembrie 2011.

Miercuri, 23 noiembrie 2011

18.30- „Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă” de Catherine Durandin. Vor vorbi: Catherine Durandin, Florin Turcanu, Catalin Strat.

Joi, 24 noiembrie 2011
17.30- „Opere III. Discursuri edificatoare (1843-1844). Trei discursuri la ocazii imaginate de Søren Kierkegaard”. Vor vorbi: Ana Stanca Tabarasi, Ştefan Vianu, Vlad Russo.

Vineri, 25 noiembrie 2011
15.00- Lansarea volumelor câştigătoare ale Concursului de Debut Literar UniCredit – 2011. „Nu mă atinge” de Dumitrita Stoica, „Pareidolia” de Laurenţiu Belizan, „Trestii” de Petru Albu. Vor vorbi: Dumitrita Stoica, Laurenţiu Belizan, Petru Albu, Liviu Papadima, Paul Cernat, Radu Paraschivescu, Anca Nuţa, Cristina Guseth.
16.00- „Umbre pe pânza vremii. Secvenţe de istorie intelectuală” de Ioan Stanomir. Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Ioan Stanomir, Cristian Vasile.
16.30- Colecţia „Viaţa cuvintelor”, „101 cuvinte de origine turcă” de Emil Suciu, „101 greşeli de lexic şi de semantică. Cuvinte şi sensuri în mişcare” de Adina Dragomirescu şi Alexandru Nicolae. Vor vorbi: Marius Sala, Rodica Zafiu, Emil Suciu, Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae.
17.00- Colecţia „Raftul Denisei”, „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa – o nouă traducere, ediţie integrală. Vor vorbi: Gabriela Lungu, Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Denisa Comănescu.
17.00- Sesiune de autografe Mircea Cărtărescu în standul Institutului Francez, Romanul grafic „Travesti de Mircea Cărtărescu” de Edmond Baudoin.
17.30- Colecţia „Raftul Denisei”, „Rhadopis din Nubia” de Naghib Mahfuz, „Cartea lui Saladin” de Tariq Ali. Vor vorbi: Irina Vainovski-Mihai, Elisabeta Lasconi, Raluca Popescu.
18.00- Colecţia „Vintage”, „Amintiri din Junimea” de Iacob Negruzzi, „Astra de Dito şi Idem” – eveniment: un roman de Carmen Sylva şi Mite Kremnitz. Vor vorbi: Grete Tartler, Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu.
18.30- Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt. „Pe când eram o operă de artă”, „Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”. Vor vorbi: Alex Ştefănescu, Marina Constantinescu, Denisa Comănescu. Invitat special: Marius Manole.

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011

11.30- Sesiune de autografe Gabriel Liiceanu în standul Institutului Francez, „La porte interdite par Gabriel Liiceanu”
11.30- „Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej” de Cristian Vasile. Vor vorbi: Cristian Vasile, Cristian Bogdan Iacob, Cătălin Strat.
12.00- Eveniment Neagu Djuvara. „Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă”, Ediţia revăzută şi adăugită a bestsellerului „Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumana la începuturile Ţării Româneşti”. Vor vorbi: Neagu Djuvara, Ştefan Andreescu.
12.30- „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950″ de Lucian Boia. Vor vorbi: Lucian Boia, Florin Turcanu, Sorin Lavric, Gabriel Liiceanu.
13.00- Eveniment Mircea Cărtărescu. „Eminescu. Visul chimeric. Mihai Eminescu, Vis”, 31 de poeme necunoscute, reconstituite şi autonomizate de Petru Creţia, alese şi prezentate de Mircea Cărtărescu în rostirea lui Marcel Iureş. Ilustraţii de Tudor Jebeleanu. Album editat de Casa Radio. „Travesti”, bandă desenată de Baudo în Mica trilogie Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Tudor Jebeleanu, Lidia Bodea.
13.30- Seria de autor Herta Müller. „Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică” (eseuri) Vor vorbi: Alex Al. Sahighian, Sorin Lavric, Denisa Comănescu.
14.00- „Faţă către faţă”. Întâlniri şi portrete de Andrei Pleşu. Vor vorbi: Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu.
14.30- Final de centenar Cioran – două volume inedite. „Despre Franţa” şi „Îndreptar pătimaş II”. Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Cristian Mureşan, Didier Dutour, Gabriel Liiceanu.
15.00- Eveniment Humanitas Multimedia „…de dragoste, de război, de moarte, de unul singur” de Grigore Leşe. Vor vorbi: Grigore Leşe, Andrei Pleşu, Vlad Zografi.
15.30- „Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian” de Radu Paraschivescu. Vor vorbi: Antoaneta Ralian, Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu.
16.00- Colecţia „Raftul Denisei”. „Daniel Stein, traducător” de Ludmila Ulitkaia. „Un bărbat intră în cameră” de Nicole Krauss. Vor vorbi: Cezar Paul Bădescu, Simona Sora, Mihaela Frank, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu.
16.30- „Oare chiar m-am întors de la Athos?” de Dan C. Mihăilescu. Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici. Lansarea volumelor publicate în seria „Premiul Milan Kundera”
17.00- „Jurnalul unui cititor” de Gabriel Brebenar. Vor vorbi: Gabriel Brebenar, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu.
17.15- „Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză” de Matei Vişniec. Vor vorbi: Matei Vişniec, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea.
17.30- „Fanaticii. Portretele a zece oameni cu vocaţie” de Vlad Mixich. Vor vorbi: Vlad Mixich, Cristian Pantazi, Radu Paraschivescu
17.45- „Ocarina de lut” de Mihai Cantuniari. „Singurătatea lui Adam. Despre neîmplinire şi alte regrete” de Claudiu Soare. Vor vorbi: Lidia Bodea, Radu Paraschivescu.
18.00- Seria de autor Amos Oz. „Odihna desăvârşită”, „Cum să lecuieşti un fanatic”. Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Andrei Oişteanu, Denisa Comănescu.
18.30- „Contorsionista” de T. O. Bobe. Vor vorbi: T. O. Bobe, Mircea Cărtărescu, Lidia Bodea

Duminică, 27 noiembrie 2011
12.00- Colecţia „Raftul Denisei,”Rabbit se odihneşte” de John Updike, „Copilărie” de J.M. Coetzee, „Templul Zorilor” de Yukio Mishima. Vor vorbi: Irina Horea, Elisabeta Lasconi, George Volceanov, Denisa Comănescu.
12.30- „Funcţia critică a credinţei” de André Scrima. Vor vorbi: Andrei Pleşu, Anca Manolescu. 13.00- „Jurnalul Annei Frank”. Vor vorbi: Ioan Stanomir, Gheorghe Nicolaescu, Lidia Bodea.
13.30- Eveniment Humanitas Multimedia. Serie de 10 audiobook-uri „50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu”. Vor vorbi: Tudor Călin Zarojanu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu.
14.00- „Întalnire în jurul unei palme Zen” de Gabriel Liiceanu şi Gabriel Cercel. Ilustraţii de Răzvan Luscov. Vor vorbi: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Gabriel Cercel, Răzvan Luscov.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508