Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, de la ora 11.00, în sala mare a Palatului Navigaţiei din Galaţi, va avea loc un dublu eveniment cultural: expoziţia personală de grafică semnată de Nicolae Săftoiu – „Oameni, bestii, animale” şi lansarea cărţii „De tine nu poţi scăpa”, Dana Potorac în dialog cu Nicolae Săftoiu. Un eveniment organizat de Muzeul de Artă Vizuală Galaţi şi Editura Homer.
Nicolae Săftoiu s-a născut la 28 martie 1935, la Cozieni, Ilfov. Tatăl şi ambii bunici paterni au fost învăţători. În anul 1944, împreună cu familia sa – părinţii Milena şi Dumitru Săftoiu şi fratele Atanasie – se mută în Bucureşti unde urmează Şcoala Pedagogică. Deşi se pregăteşte pentru filologie, între anii 1952-1958 este student al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Din studenţie devine „discipolul preferat” al profesorului său, baronul George Löwendal, căruia îi rămâne prieten până la sfârşitul vieţii acestuia. În anul 1956 tatăl său este arestat şi rămâne deţinut politic până în anul 1964. În acelaşi an, 1956, student fiind, debutează în lumea artelor, expunând în Ungaria. În 1960 o cunoaşte pe Elena Preda (Cristina) cu care se căsătoreşte în anul 1964. Din 1961 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. În anul 2000, imediat după încheierea colaborării cu Banca Naţională a României, descoperă „miracolul naturii” şi părăseşte Bucureştiul, mutându-se în Lunca Gârtii, în judeţul Argeş, la câţiva kilometri de Câmpulung Muscel.
Expoziţii colective:
1962 – Budapesta, Tokio, Lugano, Havana, Berlin, Düsseldorf; 1965 – Budapesta; 1967 – Berlin; 1969 – Viena, Budapesta, Torino, Roma, Praga, Beyruth, Santiago de Chile; 1970 – ContemporaryGraphicArtonContemporaryLawandJustice – New York, Macerata (Italia), Bienala de la Buenos Aires, Regensburg, Sao-Paulo, Este, Cesena, Roma, Maroc, Sofia, Portland (S.U.A); 1971 – Centro Culturale Estense (Italia), Rümanische Graphik – Neue Berliner Galerie, Miró (Spania), Rostock, Halle; 1972 – International Miniature Print Competition and Exhibition – Prat Graphics Center (în 20 de oraşe ale S.U.A.); 1973 – Santiogo de Chile, Philadelphia, Lagos, Varşovia, Bremen, Intergrafik Berlin; 1974 – Bratislava, Berlin, Praga; 1975 – Ciudad de Mexico, Milano, Erba-Como; 1977 – Rotterdam; 1978 – Mannheim
Expoziţii personale:
1961 – Bucureşti; 1969 – Milano; 1970 – Piatra Neamţ şi Bucureşti; 1972 – Tulcea; 1979 – Bucureşti; 2005 – Bucureşti; 2007 – Câmpulung Muscel; 2010 – Bucureşti; 2011 – Galaţi
Premii şi distincţii:
Premiul Tineretului (1963); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România (1968); Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1969); Premiul special la Festivalul Eurocon I – Trieste (1972); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru grafică (1980)
Lucrări în colecţii particulare:
Franţa, S.U.A., Japonia, Germania, Luxemburg, Canada, Anglia, România.
Supranumit „the money marker” (cel care face banii), în perioada 1991-2000 colaborează cu Banca Naţională a României, realizând grafica pentru bancnotele româneşti.