Luni şi marţi, 28 şi 29 noiembrie 2011, la Centrul Ceh vor avea loc două evenimente care dezbat problema drogurilor în Cehia şi România. Astfel, luni poat fi viziona documentarul cehesc „Katka”, iar marţi va avea loc o dezbatere despre modalităţile de control ale consumului de droguri în două ţări din fostul bloc comunist, care, în anii 90, au plecat de pe poziţii similare, însă în prezent au direcţii diferite: Republica Cehă şi România.
„Katka” Regia: Helena Trestikova / 2010, 90 min. / subtitrări în engleză, vizionare luni, 28 noiembrie 2011, de la ora 20.00, la Centrul Ceh din Bucureşti. Intrare liberă.
Remarcabilul documentar al Helenei Trestikova urmăreşte 14 ani din viaţa unei tinere dependente şi lupta ei zadarnică cu dependenţa de droguri. Regizoarea înregistrează afundarea Katkăi de-a lungul timpului într-un cerc vicios al hoţiei, prostituţiei şi al degradării fizice şi psihice, un cerc vicios care este întrerupt din când în când de speranţa încetării consumului de droguri.
Filmul a primit recent doua premii la RIDM Montreal şi premiul „Czech Lion” pentru cel mai bun documentar cehesc al anului 2010.
Dezbatere „Politica drogurilor în Cehia şi România”, marţi, 29 noiembrie 2011, ora 18.00, la Centrul Ceh. Intrarea este liberă.
O conferinţă publică despre modalităţile de control ale consumului de droguri în două ţări din fostul bloc comunist: Republica Cehă şi România. Vendula Belackova (Addictology Centre, Charles University, Praga) şi Valentin Simionov (RHRN, România) discută despre dezincriminarea consumului de droguri şi prohibiţie.
Evenimentul este organizat de Centrul Ceh iâîmpreună cu Romanian Harm Reduction Network. Discuţii în limba engleză.