Vineri, 2 decembrie 2011, de la ora 19.00, în cadrul Festivalului „Viori de colecţie la Sala Radio”, va avea loc un spectacol dedicat Zilei Naţionale a României. La pupitru se va afla dirijorul Mihnea Ignat, iar solist va fi violonistul Alexandru Tomescu, cu celebra sa vioară Stradivarius Elder-Voicu, construită de Antonio Stradivari în 1702. Susţinut de Orchestra Naţională Radio, acest spectacol va încheia festivalul de muzică „Viori de colecţie la Sala Radio”.
Concertul va debuta cu „Rapsodia română nr. 1 în la major, op. 11” de George Enescu, apoi “Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 53” de Antonin Dvořák. În partea a doua a programului va fi interpretată “Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68” de Johannes Brahms.
Violonistul Alexandru Tomescu a fost distins cu peste 100 de premii obţinute în cadrul unor concursuri naţionale şi 26 primite în competiţii internaţionale, de-a lungul timpului beneficiind de îndrumarea unor distinşi muzicieni ca prof. Mihaela Tomescu, mama sa, maestrul Ştefan Gheorghiu, prof. Eduard Schmieder, Ruggiero Ricci, Igor Oistrach şi Tibor Varga. A susţinut concerte pe scenele unor instituţii importante precum Carnegie Hall (New York), Concertgebouw (Amsterdam), Berliner Philharmoniker, Théâtre des Champs Élysées (Paris) sau Metropolitan Arts Center (Tokyo) şi a avut prilejul de a colabora cu renumiţi maeştri ai baghetei cum sunt Kurt Masur, Valery Gergiev sau Christoph Eschenbach. Alexandru Tomescu a colaborat cu toate orchestrele filarmonicilor din România, este solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio şi al Filarmonicii din Piteşti. Violonistul este preşedinte al fundaţiei culturale „Remember Enescu”, printre evenimentele patronate de aceasta numărându-se şi concursul internaţional de vioară cu acelaşi nume. Celebra vioară Stradivarius Elder – Voicu, datată 1702 i-a fost atribuită, prin concurs, pentru o perioadă de cinci ani, Alexandru Tomescu fiind promotorul unor turnee artistice ce valorifică alături de latura artistică şi componenta socială, prin numeroase campanii organizate în scopuri caritabile. Discografia lui Alexandru Tomescu cuprinde nu mai puţin de 11 CD-uri, care acoperă o largă paletă de stiluri şi genuri muzicale. Anul acesta colecţia s-a îmbogăţit cu un DVD „Alexandru Tomescu. 24/24″, care cuprinde cele 24 de capricii de Niccolo Paganini şi tot atâtea înveşmântări vizuale ale acestor spectaculoase creaţii de virtuozitate violonistică. Cea mai recentă lansare este cea a unui dublu-CD, dedicat aceloraşi capricii paganiniene.
Format la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Mihnea Ignat a beneficiat de îndrumarea maestrului Horia Andreescu, participând totodată şi la cursurile de măiestrie ale Academiei de Vară Prag-Wien-Budapest. A fost distins cu Premiul Special la ediţia a IX-a a Concursului internaţional pentru tineri dirijori „Arturo Toscanini” din Italia, de-a lungul timpului cucerind şi laurii unor concursuri din Irlanda şi Spania. Mihnea Ignat a colaborat cu RTÉ National Symphony Orchestra din Irlanda, Orchestra Naţională Danezǎ, Frankfurter Opern-und Museumorchester, Filarmonica „Toscanini”, Orchestra de Camerǎ Radio România, Orchestrele Simfonice din Bilbao, Córdoba, Orchestra Simfonicǎ Naţionalǎ a Republicii Dominicane, Mannheimer Ensemble. Dintre muzicienii alături de care a avut prilejul să lucreze îi amintim pe John O’Conor, Viktor Derevianko, Miguel Angel Estrella, Mariana Nicolesco, Suzanne Murphy, Renata Pokupic, Mihaela Costea, Erzhan Kulibaev, Cristina Anghelescu, Elena Ganţolea, Sandu Sandrin, Alexandru Moroşanu, Ion-Ivan Roncea, Katherine Hunka, Liam O’Flynn. În prezent, Mihnea Ignat este dirijor principal şi director artistic al Orchestrei Filarmonice a Universităţii din Alicante, unde predă şi muzică de cameră, iar în stagiunea 2009-2010 a fost dirijor asociat al Orchestrei Simfonice Naţionale din Republica Dominicană. Tot din 2010 este şi asistent al dirijorului Dmitri Kitajenko.