De curând, la Editura Tracus Arte, au apărut două volume semnate de Caius Dobrescu: „Odă liberei înterprinderi” (în Colecţia „Neo”) şi „Euromorphotikon” (poezie), ambele cu coperta realizată de Tudor Jubeleanu.
„Odă liberei înterprinderi”
„Unul dintre grupajele volumului lui Caius Dobrescu (Odă liberei întreprinderi) a primit anul acesta, la Münster, un important premiu european. Un alt grupaj, apărut într-o revistă franţuzească, a avut şi el ceva succes. (Chiar dacă, spune autorul într-un poem, mesajul a fost înţeles otova, fără pic de umor, ca o critică radicală a capitalismului.)
Sunt tare curios cum va fi citită la noi Oda liberei întreprinderi. În viziune, acesta concurează recenta carte a Elenei Vlădăreanu, Spaţiu privat (care, din păcate, cu câteva excepţii, n-a făcut încă gaură nici în cer, nici în săptămânalele culturale). Ambele atacă direct imaginea lumii consumeriste de azi. Imaginea, nu lumea în sine. Ceea ce reprezintă deja un prag superior în raport cu etica mizerabilistă din poezia ultimului deceniu. Nici Caius Dobrescu, nici Elena Vlădăreanu n-au nimic personal cu cineva sau ceva. Instinctul de apartenenţă e, la amândoi, prioritar. Atât cât e, protestul se lansează din interior, iar scopul lui e unul exclusiv poetic.
Din poezia actualităţii, Caius Dobrescu îndepărtează lestul modei (naraţiune, biografism, minimalism, tranzitivitate) ajungând la, cum să zic, modernitatea premodernilor. O modernitate, sigur, involuntară la ei, dar deliberată în Odă liberei întreprinderi. Că autorul Odei optează pentru o specie clasică, nu-i, aşadar, întâmplător. Se întoarce la trecut refăcând etapele prezentului. Chiasmul acesta, el îl rezolvă prin calea de mijloc, scurtcircuitând tocmai punctul de intersecţie, alegoria.
Cea mai importantă calitate a Odei liberei întreprinderi e dată însă de substanţa ambiguităţii. Aceasta nu mai ia naştere din limbaj, ci din coloana sonoră. Nu o dată, poemele se referă limpede la, tocmai, limpezimea lor. În spatele acestei eficienţe aproape corporatiste (doar vorbim despre o carte cu încărcătură antreprenorială) se simte o forfotă aducătoare de echivoc, de miraj, de inefabil. Sinceritatea devoalării acestora e la originea unor pasaje memorabile.” – Cosmin Ciotloş
„Euromorphotikon”
Într-un moment în care problema integrării europene se pune cu acuitate, un text care vorbeşte, într-o formă complexă, deopotrivă simbolică şi dramatic-deliberativă, despre tensiunile spirituale produse de acest proces politic şi economic este cât se poate de oportun. Romanul în versuri Euromorphotikon propune o perspectivă curajoasă şi amplă asupra evoluţiei lumii europene din anii 1968 până astăzi. Înţelegerea de sine a publicului nostru educat va profita de bună seamă de pe urma unei asemenea sinteze realizate dintr-o perspectivă literară şi intelectuală care-i rămâne familiară, apropiată.
Funcţia acestui roman în versuri este aceea de a transporta cititorul român in interiorul nucleelor fierbinţi ale utopianismului „68-ist”, ajutându-l să înţeleagă dinăuntru procese sociale şi culturale care au marcat ireversibil imaginarul european. Dar, în perspectivă, Euromorphotikon ar putea servi şi pentru a transmite publicului intelectual vest-european o viziune româneasca asupra miturilor sale identitare contraculturale, viziune marcată de scepticism şi ironie, dar totuşi informată, nuanţată şi, mai ales, empatică. Dat fiind că dialogul cultural presupune capacitatea de a-i oferi celuilalt o perspectivă nouă, provocatoare, despre sine însuşi, această alegorie tragi-comică ar putea contribui efectiv la dialogul cultural al României cu lumea europeană.
