Miercuri, 5 octombrie 2011, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, joi, 6 octombrie 2011, de la ora 14.00, la Biblioteca Judeţeană din Sibiu şi vineri, 7 octombrie 2011, de la ora 13.00, la Librăria Diverta din Cluj, va fi lansat volumul „Fetele Nikas în lumina zilei, mare şi albă” de Monica Săvulescu Voudouri, apărut la Editura Tracus Arte.
Monica Săvulescu Voudouri s-a născut în 1942, în Romania, şi trăieşte din 1985 în Olanda şi în Grecia. Urmează Liceul Teoretic din Cluj. Absolventă a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. În 1974 îşi susţine doctoratul în filozofie (Universitatea Bucureşti). În ultimii douăzeci de ani a lucrat ca sociolog în centre europene de cercetare specializate în socio-psihologia imigraţiei. Prozatoare, eseistă, poetă, traducătoare (din literatura olandeză), a cărei creaţie a trecut graniţele limbii române, o parte din cărţile ei fiind traduse în olandeză, greacă, franceză etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Olanda, Belgia. Preşedinte al Societăţii Culturale Balcania Contemporană (Atena, 2004).
Cărţi de proză, eseu: Tulburi apele Crasnei, Cartea Româneasca, 1974; Toată lumea slobodă, Cartea Romaneasca, 1976; Pragul de sus, Cartea Romaneasca, 1980; Anton Pavlovici Cehov, monografie, Albatros, 1981; Pietrele din lună, Cartea Romaneasca, 1983; Tată, suntem lunateci, Cartea Romaneasca, 1991; Daţi-mi un alt glob, Ion Creanga, 1992, premiul Uniunii Scriitorilor; În Europa, în Europa!, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1992; Diaspora, rădăcinile mele, Cartea Romaneasca, 1992; Identitatea iudaică după cel de-al doilea război mondial, Hasefer, 1999; Mediteraneea, Du style, 1999; Balkania – veşnica noastra întoarcere, vol. I, 2004; Balkania – veşnica noastră întoarcere, vol. II, Omonia, 2005.
Cărţi publicate în străinătate: Diaspora, Tukidides, Atena, 1992; Vader, wij zijn slaapwandelaars, Vita, Amsterdam, 1994; Diaspora, Innocenti, Utrecht, 1996; Diaspora, mes racines, Centre de Migration, Belgia, 1994.
„Fetele Nikas” are în centru un personaj feminin, Daria, care bântuie prin lume căutând o identitate, crengile şi rădăcinile arborelui genealogic. Călătoria o duce din Transilvania, din comuna Crasna, la Bucureşti, şi mai departe, la Bruxelles, în 1993, la Amsterdam, în 2000, la Atena şi New-York, în 2009. Dar călătoria în timp îi descoperă înaintaşii, fiecare cu altă poveste, şi ele se petrec la 1880 (în satul Glina de pe Ialomiţa), în 1924 (în Egipt, la Alexandria), în 1942, la Stalingrad. Periplu în spaţiu şi periplu în timp cuprinde istorii personale uluitoare, destine care au de înfruntat tăvălugul istoriei: războaie, pribegii şi salvări, negustorii şi falimente, iubiri şi căsătorii. Saga unei familii se reface dintr-un mozaic de poveşti, în care femei şi bărbaţi îşi duc cu ei pretutindeni obiceiuri şi cutume. Grecii îşi părăsesc sate şi case şi turme, trec Dunărea şi îşi fac un rost în lumea valahă, alţii pleacă alungaţi de un război civil sau o dictatură militară.
Dar ei duc „patrida”, nu o uită o clipă şi, când se întorc, aduc amintirea ţării în care şi-au făurit o nouă viaţă. Şi Daria, după ce tot află poveştile neamului întinse pe o sută şi ceva de ani, descoperă că şi colegii ei sociologi au vieţi fracturate şi două sau mai multe patrii, uneori pe continente diferite.
Saga familiei interferează cu romanul pribegiei, căci exilul, rătăcirea marchează trei generaţii. Este totodată şi un roman politic, în sens superior, formulând întrebări cu bătaie lungă, legate de secolul al XX-lea şi ororile lui, pe care nici sociologii specializaţi în problemele imigrării nu le pot înţelege şi preîntâmpina; doar le înregistrează şi le poartă cu ei ca nişte mesageri ai nimănui.
Un roman uluitor, ce acaparează prin harul poveştii, cu întâmplări amintind de farmecul desuet al foiletonului (orfana care-şi caută identitatea, coincidenţe şi întâlniri decisive), dar cu nervul romanului modern ca psihologii, cu o construcţie în mozaic venită dinspre postmodernism. Autoarea a creat personaje extraordinare (doctorul Veiza şi profesorul Pinţu, bunica înţeleaptă căreia nepoata-i citeşte din cărţile ei, duduia-mamă), cupluri cu suflete lunecoase şi tulburi, surprinse cu mare fineţe.
„Fetele Nikas” atinge mai multe corzi ale romanului contemporan, toate vibrează intens: poveştile celor trei sau patru generaţii de femei, epica densă şi forfotitoare, interesul faţă de Balkania cu istoria ei mereu în delir (şi două mari premii stau mărturie: Ismail Kadare a primit primul Man Booker Interntional Prize, în 2005, şi Orhan Pamuk, Nobel în 2006).
Se confirmă astfel fermentaţia spaţiului autohton, din care au pornit în ultimele decenii mari scriitori ai minorităţilor (fie de limbă germană ca Herta Müller şi Eginald Schlattner, fie autori maghiari, plecaţi din Transilvania – Ádám Bodor, György Dragomán, Attila Bartis, Józsa Márta), fie armeni şi greci, perpetuând în limba română propria istorie. Îi doresc romanului noroc pe măsura frumuseţii lui, şi nu mă îndoiesc că ar putea deschide ochiul secret al cititorilor Europei ca să poată zări fabuloasa Balkanie. – (Elisabeta Lăsconi)
