Peste câteva zile, între 13-15 octombrie 2011, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, condusă de academicienii Maya Simionescu şi Eugen Simion, organizează a zecea ediţie a seminarului internaţional „Penser l’Europe”. Tema acestei ediţii are un titlu incitant şi plin de provocări: „Cum vă imaginaţi viitorul Europei? Cum credeţi că va arăta Europa peste 50 de ani?”. Mi-ar fi plăcut mult să onorez invitaţia la acest autentic eveniment intelectual. Soarta a vrut să fiu în aceeaşi perioadă la Frankfurt, la Târgul Internaţional de Carte, unde voi avea mai multe contacte cu cei care conduc asociaţii ale editorilor şi ale distribuitorilor de carte din Europa şi din lumea întreagă. Încerc, în rândurile ce urmează, să văd şi eu dacă viitorul Europei (mai) sună bine.
Criza economică a făcut ca tot mai mulţi europeni să îşi declare, în diferitele forme de cercetare sociologică publicate în ultima vreme, scepticismul cu privire la viitorul europenismului şi al instituţiilor comunitare. Prevederile unora sunt sumbre: în mai puţin de doi-trei ani, odată cu declinul inevitabil al monedei europene, din Uniunea Europeană nu va mai rămâne decât Liga Campionilor a economiilor bogate de pe bătrânul continent. Scepticii şi pesimiştii par tot mai numeroşi în faţa celor ce (mai) pariază pe coeziunea europeană, devenită pentru tot mai mulţi un concept abstract. Chiar şi aceia care susţin, pe bună dreptate, stindardul economic-financiar al Europei Unite o fac din strategie defensivă, cam cum ar fi spus un strămoş de-al nostru european-mioritic: „rău cu rău, dar mai rău fără rău!”.
Cred că se cuvine să distingem între monedă şi naţiunile pe care Euro vrea să le reprezinte. Aici mi se pare că e sămânţa de scandal a viitorului, care creşte sub ochii optimiştilor şi ai pesimiştilor. Faptul că moneda nu a putut (şi nici nu avea cum, de altfel!) să estompeze marile decalaje sociale dintre Europa vestică şi cea estică va deveni un factor de presiune al oamenilor ieşiţi în stradă şi, în consecinţă, a politicienilor aleşi de aceştia. Deja, grupurile politice extremiste devin tot mai legitimate de o populaţie europeană în derivă socială şi fără repere. Acest fapt va conduce, paradoxal, la o întărire tot mai accentuată a conştiinţei naţionale şi identitare a celor ce formează „poporul european”.
În acest moment, conceptele de multiculturalism nu s-au dovedit capabile să exprime şi să promoveze pe o scară geografică largă unitatea în diversitate a europenismului. Deşi în cărţile de identitate suntem europeni, nu avem nici mijloace, nici infrastructură informaţională pentru a susţine valorile identitare ale naţiunilor europene. Aflăm, mai degrabă, din ştirile rele de la televizor, cum „funcţionează” europenismul formal şi de suprafaţă. Nu ştim aproape mai nimic, în plan cultural, identitar şi educaţional, despre cele 27 de naţiuni europene. Nu ştim ce cărţi importante s-au lansat anul acesta în capitalele europene, care sunt faptele culturale şi spirituale ale vecinilor noştri de ţară. Avem fel de fel de agenţii europene, dar cea culturală şi spirituală lipseşte! Tocmai mecanismul care să ne armonizeze cu nevoia (europeană) de Celălalt!
Nu cred că în următorii 50 de ani vor fi create Statele Unite ale Europei, după visul lui Napoleon Bonaparte. În principal, din motive identitare şi culturale, mai cu seamă într-o societate ce se va transforma radical. Nu va mai fi o societate de producţie, ci o societate de servicii mediate, o societate a divertismentului pentru a întâmpina Sfârşitul Istoriei cu zâmbetul pe buze!
Cărţile ca şi vânzarea de produse tehnice tot mai informatizate vor avea un puternic suport de divertisment. Am putea afirma că în următorii 50 de ani mijloacele şi bunurile de producţie se vor transforma în servicii de timp liber. Vom avea popoare care vor lucra (mai tot timpul!) pentru produse de ocupat timpul liber. Totul va fi de vândut, de trăit şi de exploatat pe Net şi pe reţelele de socializare, iar moneda unică a acestei societăţi va fi Like-ul. Cultura, educaţia, politica şi viitoarele războaie se vor număra în Like şi în domenii virtuale.
Revistele şi cărţile pe suport de hârtie vor apărea doar pentru grupurile de cercetători ai domeniilor umaniste sau finanţate de asociaţiile non-guvernamentale şi structurile guvernamentale care vor proteja un patrimoniu cultural universal pe cale de dispariţie.
Acum câţiva ani, am călătorit de la Bucureşti spre fosta capitală a Moldovei cu fata bulibaşei dintr-un vestit cartier al Iaşiului. Am întrebat-o pe adolescenta de 12-13 ani, cu ochii verzi, cum vede ea viitorul. Am primit un răspuns prompt: „Până în prezent, e foarte bun!”.
Parafrazez şi răspund şi eu întrebării: „Cum vezi tu viitorul Europei?”. „Până în prezent, e foarte prost!”
Dan Mircea CIPARIU
