Scriitorul şi criticul literar Geo Vasile a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro o recenzie a volumului „biu” de Eugenia Ţarălungă, carte ce a apărut la editura clujeană Limes. Redăm mai jos, integral, textul trimis de Geo Vasile.
Născută în 1967 la Bucureşti, Eugenia Ţarălungă şi-a luat licenţa în tehnologie chimică (1986-1991); a frecventat şi cursurile unei şcoli de jurnalism (1993), dar şi ale şcolii de radio BBC (1993-1994) şi de relaţii cu publicul. Este redactor al Editurii Muzeului Naţional al Literaturii Române. Debutează cu volumul „Mici unităţi de percepţie” (2002) care a câştigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. Virtuţile esenţiale ale cărţii sunt acida luciditate epică, analitică şi totodată ludică a textelor dispuse din punct de vedere grafic ca nişte mici proze desprinse dintr-un jurnal – falsă confesiune.
Titlul puţin straniu al următorului volum „biu”, poeme şi texte bloc (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2010) ni-l explică autoarea însăşi pe un ton cu adevărat emoţionant. Ne spune, aşadar că geneza volumului purcede de la nevoia de a vorbi cu cineva şi în faţa căruia să se poată justifica. Ne permitem aici òi o teamă subiacentă de a fi abandonată. Litera i reprezintă vocala verticalităţii, a iubirii; litera u este o urmă, o ultimă vocală, un urlet la lună, o uitare, o uluire; iu este chiar începutul iubirii, b este o blocadă sau un blocaj ca orice consoană, dependent de a, iar împreună cu a, o dezminţire a ceea ce am început să zicem sau să facem, şi în acelaşi timp începutul binelui, al botezului… Poeta sfârşeste prin a ne aminti expresia britanică Be You, adică fii tu însuţi. În fine acest biu căruia i se atribuie un suflet, ţine loc de copilul pe care autoarea şi-l visează şi doreşte atât de mult.
Aşadar o carte – nou născut în care Eugenia Ţarălungă şi-a pus atâtea speranţe…textuale de tânără parcă sălăşuind pe linia de demarcaţie dintre virtual şi real, dintre glacialitate şi pietate, dintre talazul emoţiilor şi tentaţia nemântuită de a uimi, ului prin retractilitate şi resemnare. Nimic nu e întâmplător. Este vorba de un amestec de poezie şi proză, de doliu, de umilinţă, de reculegere şi recurs la memorie, de joc fonematic şi de nostalgie narativă tip Mircea Ivănescu, de o căutare (cu orice preţ, uneori) a autenticităţii.
Din punct de vedere al stilului, preferăm să reproducem comentariul critic al Ruxandrei Cesereanu: „poeta a apelat la variate tehnici de aglutinare, astfel încât să imprime cititorului senzaţia de aluvionar şi patinoar existenţial, capturat, din când în când, în insectarul pe care fiecare din noi, autori şi cititori, cei dinăuntru şi cei dinafară, îl râvnim, măcar pentru faptul că ne suntem propriile personaje de studiat la microscop.” Exemplară, pars pro toto, ni se pare o poezie demnă de imaginarul şi mâhnirea ludică-borderline a suprarealişilor europeni André Breton, Gellu Naum, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu şi Victor Brauner, intitulată „neputinţa e cel mai feroce impiegat”:
înainte de strepezire
nici heliul feeric zburător
nici litiul taumaturg
nu intraseră în viaţa mea
doar cromul şi alte metale cu aceeaşi valenţă
şi roci din numeroase straturi geologice
turmalina schimbătoare a aghiotantului din munţi
în căutarea indicatoarelor binefăcătoare
degeaba visam logodnele de la Padina
sau alte schimbări de macaz
neputinţa e cel mai feroce impiegat
şi beţia insomniilor nu te priveşte
Geo Vasile
Am citit cartea cu dragoste. De aceea mă bucur nespus pentru orice comentariu despre ea, deci şi pentru acesta. Este bucuria pe care o simt de fiecare dată când văd recunoscută valoarea. Urez autoarei har în creaţie pe mai departe şi multe succese literare.