Editura Polirom lansează seria de autor Salman Rushdie, ediţie paperback, după ce a publicat cărţile sale în ediţie hardcover. Pentru început, cititorii autohtoni vor putea citi cel mai recent roman al cunoscutului scriitor şi eseist britanic de descendenţă indiană: „Seducătoarea din Florenţa”– elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţionează puterea. Romanul „Seducătoarea din Florenţa”, apărut în traducerea Danei Crăciun, este şi cartea din care Rushdie a citit pe scena Teatrului Odeon, în urmă cu doi ani, cu ocazia vizitei sale în România, „evenimentul cultural al anului 2009”, conform sondajelor de final de an publicate în media.
Următoarele două cărţi care vor fi reeditate în noua serie de autor sunt „Pământul de sub tălpile ei” (traducere de Antoaneta Ralian) – o minunată poveste de dragoste, care completează galeria legendarilor amanţi din literatură –, plasată însă în lumea cântăreţilor rock, indieni, englezi şi americani, un amalgam ameţitor între lumea ultramoderă a muzicii şi cultura hindusă, cu zeii, miturile şi conceptele ei – şi „Shalimar Clovnul” (traducere de Dana Crăciun) – un roman captivant, cu o tematică foarte actuală, cea a conflictului interetnic şi religios, în care thrillerul politic se împleteşte cu elemente fantastice sau fabuloase şi cu aventuri exotice, totul într-un stil uşor baroc, mustind de o inventivitate lexicală ce constituie marca inconfundabilă a lui Salman Rushdie.
Salman Rushdie s‑a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vârsta de treisprezece ani pleacă în Anglia, unde va studia istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire se mută la Karachi, în Pakistan. Are o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care se întoarce în Anglia, unde îşi construieşte o carieră de scriitor profesionist. Debutează în 1975 cu „Grimus” (Polirom, 2008), dar romanul care l‑a impus în lumea literară a fost „Copiii din miez de noapte” (1981, Polirom, 2005, 2007, premiat cu Booker Prize în 1981 şi The Booker of Bookers în 1993). Au urmat „Ruşinea” (1983, Polirom, 2001, 2008), „Versetele satanice” (1988, Polirom, 2007), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, „Harun şi Marea de Poveşti” (1990, Polirom, 2003, 2008), „Ultimul suspin al Maurului” (1995, Polirom, 2002), „Pământul de sub tălpile ei” (1999, Polirom, 2003, 2008), „Furie” (2001) şi „Shalimar clovnul” (2005, Polirom, 2006). Pe lângă operele de ficţiune, i‑au mai apărut o culegere de eseuri, interviuri şi recenzii intitulată „Patrii imaginare2 (1992, Polirom, 2008), volumul de povestiri „Orient, Occident” (1994, Polirom, 2005, 2009) şi o vastă antologie de texte eseistice şi memorialistice cu titlul „Dincolo de limite” (2002, Polirom, 2006). Lui Salman Rushdie i‑a fost decernat recent titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. Distincţia a stârnit reacţii violente din partea lumii islamice, reactualizând resentimentele pricinuite de publicarea „Versetelor satanice”.