Preşedintele Fundaţiei pentru Carte, Muzică şi Cultură, domnul Rolando Picchione a anunţat oficial joi, 29 septembrie 2011, decizia organizatorilor Salonului Internaţional de Carte de la Torino ca la ediţia din 2012 ţara invitată de onoare să fie România. Ţările care au beneficiat de acest statut la precedentele ediţii ale manifestării au fost: Israel (2008), Egipt (2009), India (2010) şi Federaţia Rusă (2011). Ţara noastră participă cu un stand naţional şi cu un bogat program de evenimente de la ediţia din 2009. Cea de-a XXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, la care România va fi ţara invitată de onoare, se va desfăşura în perioada 10-14 mai 2012.
Organizatorul participării României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino este Institutul Cultural Român, prin Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Centrul Naţional al Cărţii.
La ediţia de anul viitor a Salonului, unde ţara noastră va fi invitată de onoare, partenerii Institutului Cultural Român vor fi Asociaţia Italiană de Românistică (AIR) şi catedra de italiană a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti.
În anunţul său, preşedintele Rolando Picchione a adresat felicitări pentru prezenţa românească la ultimele trei ediţii ale Salonului şi a remarcat „creativitatea” programului de manifestări pe care Institutul Cultural Român l-a propus pentru ediţia de anul viitor. În acest sens, în afara unei bogate serii de manifestări în domenii care se încadrează în profilul manifestării (literatură, traduceri, biblioteconomie, politici editoriale etc.), România va fi prezentă la Torino în luna mai 2012 cu variate evenimente culturale (spectacole, expoziţii, concerte, întâlniri etc.), organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia cu sprijinul Primăriei torineze, în cele mai importante instituţii din oraş, printre care Museo del Cinema şi Galleria d’Arte Moderna (GAM).