Joi, 6 octombrie 2011, ora 19.00, va avea loc la Make a Point (Postăvăria Română, Şos. Morarilor nr. 1, Bucureşti) deschiderea expoziţiei de artă contemporană „Privim cartierul”. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 6 octombrie – 31 noiembrie 2011. Organizarea expoziţiei: Alma Cazacu, Cynthia Canela, Valentina Iancu. Artişti: George Anghelescu, Dana Bălăneanu, Alma Cazacu, Nicolae Comănescu, Kuki Constantinescu, Suzana Dan, Adriana Horga, Sebastian Moldovan, Dan Perjovschi, Lea Rasovszky, Ştefan Ungureanu, Simona Vilău, Dan Voinea.
Reunind lucrări semnate de 13 artişti contemporani, Privim cartierul îşi propune să aducă în faţa publicului imaginea oraşului la periferie. Sunt valorificate cât mai multe dintre aspectele specifice cartierelor muncitoreşti, de la reprezentări obiective ale realităţii de aici sau stereotipuri deja foarte prezente în mentalul colectiv, la imagini relevante prin prisma istoriei personale a artistului.
Uneori, vizitatorul întâlneşte noi moduri de raportare la mediul urban şi inspirat de ipostazele cotidiene [re]valorizate de artişti, este îndemnat să descopere într-o altă lumină cartierul său binecunoscut. Alteori, se confruntă cu diverse mituri şi prejudecăţi despre locuitorul periferiei, pe care le poate interoga sau descoperă pur şi simplu un spaţiu lejer şi familiar, în care se poate simţi.. la el în cartier.
„Privim cartierul” face parte din proiectul „Mă numesc cartier”, proiect de regenerare urbană iniţiat de Make a Point, care îşi propune să ofere alternative culturale pentru petrecerea timpului liber în Pantelimon. Amplasat într-o hală a Postăvăriei Române, Make a Point este primul centru de cultură contemporană din cartierul Pantelimon.