Cel mai mare târg de carte cu discount din Bucureşti, Kiliprim, are porţile deschise până duminică, 23 octombrie 2011, între orele 10.00 şi 20.00, în sălile galeriei Dalles, fiind prezentate peste 10 mii de titluri de carte. De asemenea, etajul Galeriei Dalles, în timpul Kilipirimului, este dedicat unei expoziţii de ceasuri cu vânzare unde se găsesc aproximativ 100 de ceasuri de perete din mărcile Vaerst – Germania şi Lowell – Italia.
Căutaţi o carte de multă vreme? Kilipirim este locul în care o veţi găsi! Şi asta nu doar pentru că ediţia de toamnă a Kilipirim se desfăşoară în spaţiul Galeriei Dalles, locaţie centrală, cunoscută şi vizitată de cititori, ci pentru că în cele 5 zile de târg de carte, mai bine de 40 de edituri vor aduce în sălile galeriei Dalles peste 10.000 de titluri de carte.
Kilipirim este locul ideal şi pentru cei care vor să-şi exerseze engleza sau franceza citind. Asta pentru că la Kilipirim vor fi prezente, pe lângă editurile reprezentative româneşti, şi importante edituri străine.
Titluri ale editurilor româneşti şi străine, din 2011 sau din anii trecuţi, ediţii de colecţie, cărţi specializate sau best-sellers în Europa, într-o ofertă generală care acoperă toate domeniile de interes: beletristică, hobby, ştiinţă, carte pentru copii, artă, arhitectură sau design.
Kilipirimul din această toamnă a ajuns deja la ediţia a XIII-a şi „este un eveniment cu mare trecere în rândul consumatorilor de carte. Am constatat că ediţiile Kilipirimului din Bucureşti, de toamnă sau de primăvară, dar şi cele de la Marea Neagră, din perioada estivală, sunt mult aşteptate de cititori. Exista clienţi fideli ai Kilipirimului care aşteptă ediţiile târgului pentru a-şi face shopping-ul de carte la un preţ cât mai bun”, declară Louisa Bangale, managerul evenimentului.
[…] Kiliprim – cel mai mare târg de carte cu discount (19-23 octombrie). […]